153110 – 21012020 – Trei foşti directori de la Opera Naţionala Bucureşti au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la închisoare cu executare, pentru luare de mită si abuz în serviciu.
Iustina Cornel, fost director economic, a a primit 5 ani şi 4 luni de închisoare, Cătălin Alexandru Ionescu, fost director general, a primit 4 ani şi 4 luni de închisoare, iar Teodor Visalom, fost director tehnic, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. Cei trei trebuie să plătească, în solidar, aproximativ trei milioane de lei despăgubiri.
Ei au fost acuzați de procurori că, atunci când erau în funcție, au încheiat contracte dezavantajoase pentru Opera Română și au adus astfel un prejudiciu uriaș. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.