153016 – 13012020 – Social-democraţii nu vor să audă de alegeri anticipate și nici de alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spune că va face toate demersurile constituţionale pentru a împiedica aceste iniţiative ale PNL: ”Vom folosi toate pârghiile democratice să luptăm împotriva modificării unor reguli în timpul jocului, lucru care nu se întămplă niciunde în Europa. Categoric! Unde este criza de a face alegeri anticipate? Faci alegeri anticipate când nu există o majoritate care să numească un guvern. Fondul crizei, asta şi constituantul a gândit-o în etape, faci două propuneri, pică de două ori prin parlament. Este peste tot în lume. Care este criza politică?”, întreabă Ciolacu.
Mai mult, PSD ameninţă Guvernul cu moțiunea de cenzură dacă își asumă răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. În plus, PSD va avea noi discuții cu partidele mai mici din Parlament și speră să creioneze o altă majoritate.
ALDE, la rândul său, nu vrea să intre în acest joc, iar USR presează și avertizează Guvernul că a trecut cam mult timp și că problema alegerii primarilor trebuie rezolvată urgent.
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE: ”Motivația că PNL stă bine în sondaje și ar avea de câștigat din aceste alegeri nu este una serioasă. Ce se va întâmpla dacă peste un an un alt partid va sta bine în sondaje? O luăm de la început? Și facem asta ori de câte ori cercetările sociologice arată schimbări în preferințele electoratului? Facem la fel și atunci când președintele Republicii sau primarii scad în sondaje?”
Tăriceanu consideră că dacă discuția despre anticipate chiar este una serioasă și nu vreo strategie electorală de a muta atenția de la temele cu adevărat importante pentru români la o temă secundară, atunci cei care le promovează trebuie să ne răspundă la niște întrebări. Ce urmează după alegerile anticipate? Care sunt măsurile pe care vor să le ia atunci, dar nu pot să le ia acum?
Liberalii iau în calcul să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară la sfârșitul acestei luni, pentru că au pe agendă mai multe teme urgente. Una dintre ele, alegerea primarilor în două tururi.
Premierul susține că ia în calcul toate posibilitățile pentru alegerea primarilor, inclusiv o ordonanță de această săptămână.
Există varianta ca alegerile parlamentare anticipate și cele locale să aibă loc la sfârșitul lunii mai.