Acasă Externe Agenda Europeana UE prelungește cu șase luni sancțiunile economice

UE prelungește cu șase luni sancțiunile economice

DISTRIBUIȚI

 152870 – 20122019 –    Consiliul European a prelungit până la 31 iulie 2020 sancțiunile economice care vizează anumite sectoare ale economiei ruse.

Această decizie a fost luată ca urmare a informațiilor actualizate prezentate de președintele Macron și de cancelarul Merkel în cadrul Consiliului European din 12 decembrie 2019, referitoare la stadiul punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, de care este legată decizia privind menținerea sancțiunilor. Având în vedere că acordurile de la Minsk nu sunt pe deplin puse în aplicare, Consiliul European a luat în unanimitate decizia politică de a reînnoi sancțiunile economice împotriva Rusiei.

Măsurile vizează sectorul financiar, sectorul energetic și sectorul apărării, precum și domeniul produselor cu dublă utilizare. Măsurile au fost introduse inițial la 31 iulie 2014, pentru o perioadă de un an, ca răspuns la acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina, și au fost consolidate în septembrie 2014.

Sancțiunile economice prelungite prin această decizie includ limitarea accesului la piețele de capital primare și secundare din UE pentru cinci mari instituții financiare ruse cu capital majoritar de stat și pentru filialele deținute în majoritate de acestea și stabilite în afara UE, precum și pentru trei mari societăți ruse din domeniul energiei și trei din domeniul apărării, impunerea de interdicții la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme, stabilirea unei interdicții la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din Rusia și restricționarea accesului Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră.

Consiliul European din 19 martie 2015 a legat durata sancțiunilor de punerea în aplicare integrală a acordurilor de la Minsk, care era prevăzută să aibă loc până la 31 decembrie 2015. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, sancțiunile au fost menținute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.