Acasă Anchete Justitie Fost director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, trimis în judecată

Fost director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

              152772 – 13122019 –  DNA Bacău a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Romică Grigoriu, la data faptelor director al Sucursalei Hidrocentrale Bistrița SA Piatra Neamț, pentru trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), a unui administrator al unei societăți comerciale, pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale) și a unui administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),

În contextul realizării obiectivului de investiții “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava”, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu constând decontarea la timp a lucrărilor, i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, chiar dacă nu se impunea acest lucru, trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalți doi inculpați.

Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.

În aceeași perioadă, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitate de președinte al unei comisii de evaluare, prin încălcarea obligațiilor de serviciu prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică (…), ar fi atribuit unei alte societăți comerciale un contract de lucrări la obiectivul “Acumulare Galbeni. Realizarea etanșării și consolidării digului mal drept pe zona km 0 – km 3. Lucrări de intervenții”. În realitate, dacă ar fi fost respectată legislația în vigoare, oferta tehnică și financiară a societății respective ar fi trebuit respinsă de comisia de evaluare prezidată de Grigoriu Constantin Romică.

Ulterior, inculpatul i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, trei contracte de furnizare bunuri și prestări servicii cu firma unuia dintre ceilalți doi inculpați în valoare totală de 5.004.200 euro fără TVA și 5.950.232 lei fără TVA.

Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al firmei administrată de omul de afaceri ar fi fost de 1.718.818 euro și 2.541.280 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.