152814 – 17122019 – Marți dimineață, polițiștii din Brașov efectuează 55 de percheziţii domiciliare, în București și în 5 județe, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile.
La data de 17 decembrie 2019, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 55 de percheziţii domiciliare pe raza județelor Brașov, Ilfov, Călărași, Ialomița, Vâlcea și în municipiul București.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deținut la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara, deși cunoșteau faptul că acesta provine din contrabandă.
Alături de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov, în acțiuni sunt angrenați polițiști din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene pe raza cărora se vor desfăşura percheziţiile, Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, precum şi luptători din cadrul S.I.A.S. – I.G.P.R., Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bucureşti şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale Braşov.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Directiei Operațiuni Speciale din Poliția Română.