Acasă Politic Tandemul Ciolacu/Stănescu la șefia PSD

Tandemul Ciolacu/Stănescu la șefia PSD

Până în februarie 2020 vor fi organizate alegeri în toate organizațiile județene

DISTRIBUIȚI
foto:ProArges.ro

            152565 – 27112019 –  Viorica Dăncilă a renunțat la conducerea PSD la capătul unei ședințe de șase ore a Comitetului Executiv Național. Confruntată cu demisii în serie a vicepreședinților, Dăncilă a ales să renunțe la șefia partidului în favoarea lui Marcel Ciolacu, secondat din postura de secretar general de Paul Stănescu.

            În locul conducerii dizolvate a fost constituit un comitet care-i cuprinde pe liderii celor cinci organizații județene care au obținut cel puțin 50% în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și de opt reprezentanți ai fiecărei regiuni. Noua conducere va trebui să organizeze congresul din februarie, congres care va fi va fi precedat de alegeri în fiecare organizație județeană.

            Dăncilă: ”Am înțeles că se dorește o resetare a partidului. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și consider că a trebuit să-mi dau demisia. Am făcut tot ce mi-a stat în putință. Am înțeles că resetarea presupune o altă viziune, un alt program. Eu mi-am dat demisia, a fost un  act unilateral. Un președinte responsabil este cel care își asumă rezultatul la nivel național. Nu poți să faci foarte multe în cinci luni, e greu să formezi o echipă sudată. Nu-mi pare rău pentru că am candidat. Un președinte de partid trebuie să-și asume anumite lucruri. Au fost destui colegi care au venit la mine acasă și am discutat”.

            Marcel Ciolacu: ”Este pentru prima oară când am participat la un CEx în care toți liderii și-au spus opinia, cu discuții de fond în care ne-am asumat toți greșelile făcute. Nu a picat niciun cap astăzi, o premieră pentru PSD pentru că fostul lider se regăsește în echipa partidului ca președinte la organizația doamnelor. Mi-am ales secretarul general, garantul normalității în partid. Alături de Paul Stănescu, au intrat automat toate cele cinci județe care au câștigat și turul II. Au fost desemnați și propuneri de vicepreședinți regionali: Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Vasile Gliga, Laurențiu Nistor, Doina Fedorovici, Dragoș Benea, Dan Nica, Gabriela Firea și Gabriel Mutu. Congresul va avea loc în februarie. Nu a fost preluată conducerea prin forță. A fost un gest de normalitate al doamnei președinte, am ajuns la concluzia că trebuie resetat partidul. Noi  am respectat statutul: când tot BPN a demisionat, conducerea a fost dizolvată. Foarte mulți colegi din teritoriu au spus să își depună demisiile și să facă alegeri la ei în județ”.

            În ceea ce privește intrarea lui Gabriel Oprea în PSD, Marcel Ciolacu a spus: ”Dl Oprea nu este membru PSD și nu va fi cât voi fi eu președinte al partidului”.

Paul Stănescu: ”PSD a dat dovadă de maturitate, ca să conduci un partid este un sport de echipă. Ca oameni am avut o relație extraordinar de bună cu doamna Dăncilă și sper să rămânem aceiași buni prieteni. Vom sta de vorbă cu fiecare organizație în parte, să facem o analiză cu fiecare în parte. Porțile partidului sunt  deschise, îi așteptăm cu drag pe tineri și intelectuali”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.