152411 – 19112019 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa miercuri, 20 noiembrie 2019, la reuniunea ministerială a NATO, care va avea loc la Bruxelles, în pregătirea Reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi de la Londra, din 3-4 decembrie 2019.
În cadrul discuţiilor va fi analizat stadiul implementării măsurilor decise în vederea adaptării Alianţei la contextul actual de securitate, atât în ceea ce priveşte consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, cât şi în domeniul proiectării stabilităţii. De asemenea, schimbul de opinii ministerial va aborda evoluţiile de interes de la nivel global şi implicaţiile acestora pentru Alianţa Nord-Atlantică.
În marja participării la reuniunea ministerială de externe NATO, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state aliate şi partenere.