152214 – 30102019 – Un al treilea fost coleg al Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European a fost propus de premierul demis pentru poziția de comisar european. Dar președintele-desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu pare să agreeze interesele de clan ale PSD.
Victor Negrescu, fost eurodeputat și fost ministru în guvernul Dăncilă, a fost propus marți de premierul demis drept candidat la poziția de comisar european ce revine României. Propunerea vine în urma unei scrisori transmise de von der Leyen, care susține că a devenit critic ca România să transmită o propunere, în contextul în care celelalte două state care nu au încă un candidat acceptat de PE, Ungaria și Franța, au trimis noi candidați.
Problema este că scrisoarea a fost trimisă atât premierului, cât și președintelui Klaus Iohannis, dar Viorica Dăncilă nu a considerat necesar să se consulte cu șeful statului. Previzibil, Iohannis a reacționat imediat (ceea ce nu-i stă în fire), avertizând-o pe Viorica Dăncilă că nu are nicio legitimitate să facă o nouă propunere, dat fiind că guvernul ei a fost demis prin moțiune de cenzură. Desemnarea unui comisar european din partea României de către un guvern care nu mai are niciun fel de atribuții constituționale și legale în acest sens este „un gest iresponsabil, de sfidare atât a cetățenilor români, cât și a partenerilor europeni”, susține președintele.
Dăncilă s-a arătat la fel de iritată de reacția lui Iohannis pe cât de enervat a fost acesta de decizia premierului demis. Dăncilă a considerat replica șefului statului drept „încă o încercare de sabotare a intereselor țării. Îl informez pe Klaus Iohannis că decizia de a ne desemna urgent comisarul este o obligație a Guvernului României și este ferm și explicit solicitată în scrisoarea președintelui ales al Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen”, a postat Dăncilă pe Facebook.
De cealaltă parte, premierul desemnat Ludovic Orban a calificat drept „obrăznicie” decizia Vioricăi Dăncilă. „Să-ți permiți să mai faci o propunere, a treia propunere de comisar european – după ce prima nu a intrat în calificări, a doua, care era parte din prima propunere, nici măcar nu s-a luat în discuție – este o obrăznicie și o incapacitate de a înțelege exigențele pe care le reclamă exercitarea unei poziții de conducere în statul român”, a spus Orban, care speră să-și vadă guvernul instalat săptămâna viitoare și apoi să facă o altă propunere de comisar.
Exportarea la Bruxelles a certurilor politice dâmbovițene nu este o noutate, dar PSD chiar pare că nu înțelege contextul european. Iar „neconflictuala” Viorica Dăncilă pare să fi uitat că președintele a invitat-o la consultări pe tema comisarului în urmă cu câteva săptămâni, dar l-a refuzat. Iar atitudinea de campanie electorală primează acum pentru ambii candidați.
Desigur, Comisia a taxat imediat situația, notând că a primit propunerea din partea Guvernului, dar și subliniind că aceasta nu este susținută de președinte. Din acest motiv, scrie HotNews, citând surse din Bruxelles, candidatura lui Victor Negrescu este inacceptabilă.
În timp ce Dăncilă se certa cu Iohannis pe tema comisarului, Parlamentul a început audierile miniștrilor propuși de Ludovic Orban. Doar Florin Cîțu a primit un aviz negativ din prima serie de miniștri, cei audiați marți, după o audiere în cadrul căreia mai mulți parlamentari s-au comportat total neadecvat demnităților pe care le ocupă, ba chiar golănește în unele cazuri. Un singur exemplu: ministrul demis de finanțe.
O dezbatere aprinsă a fost și în Parlamentul britanic pe tema celei de-a doua runde de anticipate de după referendumul privind Brexit. În cele din urmă, premierul Boris Johnson a obținut alegerile pe care și le-a dorit, dar incertitudinea privind ieșirea Marii Britanii din UE, acum amânată pentru trei luni, persistă. – sursa: EurActiv.ro