Acasă Social Administratie Taxă după taxă în Capitală

Taxă după taxă în Capitală

Taxă pe apa uzată pentru plata împrumutului prin care a fost finalizată stația de epurare de la Glina

DISTRIBUIȚI

152078 – 21102019 –   După taxa de poluare, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea adopta în şedinţa din 24 octombrie cuantumul taxei municipale pentru apa uzată faza 2, în valoare de 0,07 lei/m3, pentru acoperirea împrumutului destinat cofinanţării proiectului privind finalizarea staţiei de epurare Glina,  informează Agerpres.

            Taxa va fi colectată de SC Apa Nova Bucureşti, în numele şi pentru municipalitate. Ea va fi percepută persoanelor fizice şi juridice care beneficiază de serviciile de canalizare furnizate de Apa Nova Bucureşti, stipulează proiectul.

            ”Se aprobă componenta taxei municipale pentru apă uzată, denumită taxa municipală pentru apă uzată faza 2 (TMAU Faza 2) destinată pentru acoperirea serviciului datoriei împrumutului de până la 75.000.000 euro contractat de către Municipiul Bucureşti de la Banca Europeană de Investiţii pentru cofinanţarea proiectului ‘Finalizarea Staţiei de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta) în Municipiul Bucureşti – Etapa II’ şi pentru rambursarea împrumutului, inclusiv comisioanele băncii la care se va deschide contul special pentru colectarea taxei. (…) Se aprobă cuantumul taxei municipale pentru apa uzată faza 2, în valoare de 0,07 ron/m3”, prevede proiectul de hotărâre.

            Potrivit acestuia, TMAU Faza 2 va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie şi va fi aplicabilă pe durata desfăşurării contractului de finanţare încheiat cu Banca Europeană de Investiţii.

            Cuantumul taxei se va actualiza anual, în conformitate cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

            Conform referatului de aprobare al proiectului, municipalitatea implementează proiectul „Finalizarea Staţiei de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta) în Municipiul Bucureşti – Etapa II”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Pentru acoperirea serviciului datoriei publice locale aferente Fazei 1 a fost instituită taxa municipală pentru apă uzată, prin hotărârea CGMB nr. 317/2008, în baza principiului „poluatorul plăteşte”.

            Cuantumul TMAU Faza 2 pentru anul 2019 s-a calculat de Direcţia Generală Management Proiecte cu Finanţare Externă, pe baza documentelor transmise de SC Apa Nova Bucureşti SA şi estimărilor de sume referitoare la serviciul datoriei publice locale aferent împrumutului, care se vor plăti către BEI în anul curent, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare din noiembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.