Acasă Opinii/Analize Raport ”nuclear” : 500.000 de euro, un post de șef MAI!

Raport ”nuclear” : 500.000 de euro, un post de șef MAI!

DISTRIBUIȚI

151934 – 08102019 – Multe ”decapări” din ultima vreme, dar și atacurile raider dezlănțuite la adresa conducerilor structurilor ”incomode”  ale  Ministerului de Interne se pot explica odată cu ”detonarea” unui raport contrainformativ absolut incendiar intrat în posesia noastră, scrie Cătălin Tache în Național.

Dar și a altor ”custozi” abilitați, din motive de securitate lesne de înțeles pentru cei care iată că au avut în sfârșit curajul de a pune pe hârtie cu nume, prenume și toate amănuntele necesare identificării uneia dintre cele mai vechi ”cutume” subterane din cadrul MAI. Este vorba despre cumpărarea de funcții de conducere! Însă ceea ce surprinde de această dată, deși practica era una bine cunoscută de multă vreme și nu doar de către inițiații sistemului  este suma la care s-a ajuns… În raport precizându-se cât se poate de clar că pentru împuternicirea de altfel atent ”monitorizată” în funcția de conducere a unei importante structuri ar fi fost alocat un buget de 500.000 de euro! Efort financiar despre care se susține că ar fi fost suportat de un grup de oameni de afaceri și lideri politici din regiunea geografică de unde provine și împuternicitul!

Și dacă această sumă vi se pare una uriașă pentru un post care, cu toate sporurile legale aferente poate ”produce” un venit de cel mult 13.500 lei lunar, ei bine vă înșelați amarnic! Pentru că ”baremul” de jumătate de milion pentru respectiva împuternicire nu a făcut de fapt decât să ”strice prețul” de pe ”piața numirilor” în MAI! Ofițerii de intelligence sub acoperire implicați în această anchetă șocantă și fără precedent deținând indicii temeinice că s-ar fi ajuns la ”doar” 500.000 de euro în urma intervenției unui personaj a cărui influență este deja una uriașă la nivelul mai multor ministere controlate prin intermediari, printre care și Internele! Și mai șocant este însă că, deși raportul contrainformativ  se află deja în faza unei documentări care permite înaintarea sa ”beneficiarului legal”, ofițerii care au lucrat la caz au refuzat să mai facă acest demers, temându-se ca astfel să nu sară ”din lac în puț”… Ceea ce și explică măsurile de securitate excepționale  luate prin ”clonarea” și depozitarea controlată a respectivului raport în care apare inclusiv numele șefului Secției Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generalul maior magistrat Gheorghe Coșneanu! Și mai ales că ar fi fost monitorizate inclusiv două întâlniri solicitate de cel despre a cărui numire există suspiciuni că s-ar fi plătit nu mai puțin de 500.000 de euro și la care ar fi participat drept ”giranți” și alte nume grele din MAI!

            Preț în obrazul lui…

Acum este greu de apreciat ”prețul corect” pentru un asemenea post de conducere al unei întregi structuri din MAI, dar probabil că el a fost unul avantajos, din moment ce a fost ”acceptat și plătit” fără prea multe comentarii sau alte încercări de negociere, după cum reiese din informațiile prezentate în raport. Din care mai reiese și că ”sponsorilor” li s-ar fi închis practic gura încă de la bun început, când li s-ar fi precizat negru pe alb că este vorba ”doar” de 500.000 de euro pentru că ”ar fi intervenit cine a intervenit” și, drept urmare ”prețul este făcut în obrazul lui…” Totuși, pe lângă verificarea informației privind implicarea influentului ”combinator”  în obținerea postului pentru protejatul său, autorii raportului consideră că prețul obținut s-ar datora în mare parte și faptului că la mijloc nu este vorba decât de o împuternicire! Ce-i drept, prima… Astfel că mai poate fi urmată de încă una de alte șase luni, până la eventuala ”definitivare” prin concurs. Perioadă în care ”Logistica” structurii poate recupera cu vârf și îndesat investiția inițailă, dacă la conducere este cine trebuie…În plus, prețul obținut pentru impunerea noului șef de structură s-ar datora și avantajului că susținătorul acestuia tocmai ce își ”plantase” înainte un alt om de încredere în fruntea ”frăției” din MAI care asigură ”culoarul” pentru ca ”hîrtiile” să fie făcute așa cum trebuie… Astfel că în ceea ce privește procedurile interne nu a mai fost nevoie de nicio altă intervenție suplimentară ”la pachet” , împuternicirea fiind oficializată cu o celeritate de-a dreptul impresionantă pentru ”cimitirul hârtiilor” din structura centrală a MAI!

            Pute a coabitare!

Iată că în timp ce ”maidanezii” politici latră încă unii la alții prin parlament, la mitinguri sau mai ales prin studiourile televiziunii, realitatea clasei politice românești este cu totul alta! Și este pe deplin devoalată de partea din raport în care sunt identificați atât ”executanții” de la vârful Ministerului de Interne care au pus în practică operațiunea de împuternicire, cât și cei care au ordonat-o sau au susținut-o financiar. Pentru că pesediștii aflați la guvernare nu au avut nicio greață doctrinară de a renunța la proprii oameni și de a numi un om al liberalilor! Pentru că în spatele acestei numiri s-ar afla doi liberali de frunte, dintre care unul politician cu greutate și celălalt un important om de afaceri. Așa că dacă prețul a fost unul ”corect” și astfel s-a putut ”face parte” și mulțumi și vanitatea influentului ”combinator” care a intermediat întreaga afacere, pesediștii și liberalii au încheiat ”deal”-ul… – Cititi mai mult: https://www.national.ro/dezvaluiri/raport-nuclear-500-000-euro-un-post-de-sef-mai-670877.html/#ixzz61joHnbVB
National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.