Acasă Anchete Interne O tonă de canabis descoperită la P.T.F. Giurgiu

O tonă de canabis descoperită la P.T.F. Giurgiu

DISTRIBUIȚI

151915 – 07102019 –  Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, într-un microbuz înmatriculat în Serbia, cantitatea totală de 750 kilograme de substanţă vegetală, susceptibilă a fi cannabis.

S-a întâmplat la 6 octombrie, în jurul orei 0.30, când la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean sârb, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz, înmarticulat în Serbia. Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au  descoperit,  în  interiorul  mijlocului de transport, mai multi saci de rafie, de culoare alba. In interiorul fiecarui sac erau mai multe pachete ambalate în folie de staniol, ce cântăreau, în total, aproximativ 750 kg şi conțineau o substanță vegetală de culoare verde închis, presupusă a fi canabis. Întreaga cantitate a fost trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR unde a reacţionat ca fiind canabis.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 9.000.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.