151889 – 03102019 – La 3 octombrie.2019, poliţiştii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1104, din cadrul Gărzii de Coastă, s-au întors acasă după o misiune de trei luni, desfăşurată în Marea Egee, sub egida Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX). Un număr de 484 de persoane au fost salvate de la înec din apele Mării Egee în cele peste 930 de ore de patrulare la frontiera maritimă externă a Uniunii Europene.
În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2019, nava maritimă de supraveghere MAI 1104 din cadrul Gărzii de Coastă a participat la misiunea “POSEIDON 2019”, organizată sub egida FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă).
Operaţiunea s-a desfăşurat în Marea Egee, iar cele două echipaje, aflate prin rotaţie la bordul navei Poliţiei de Frontieră Române, au executat misiuni de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Egee, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune.
Pe durata operațiunii, poliţiştii de frontieră români au executat 93 de misiuni, timp în care nava Gărzii de Coastă a efectuat 934 ore de patrulare.
De asemenea, în această perioadă, polițiștii de frontieră au participat la 25 acţiuni de căutare şi salvare pe mare (Search and Rescue), în urma cărora au salvat, transbordat şi transportat 484 de persoane (160 de femei, 200 bărbați și 124 de minori), care se aflau în pericol de înec în apele Mării Egee. În aceste cazuri, la bordul navei românești au fost derulate acțiunile specifice (triere şi evaluare medicală), ulterior persoanele în cauză fiind transportate în porturile grecești și predate autorităților elene, pentru efectuarea procedurilor specifice.
Activitatea reprezintă o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru gestionarea fluxurilor de migraţie ilegală, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română are permanent o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, profilurilor şi profesionalismului experţilor detaşaţi.
Obiectivul principal al Operaţiunii Comune “POSEIDON 2019” este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene.
Scopul este derularea de măsuri comune pe linia gestionării fluxului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, intervenția în cazurile de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue), creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile implicate în operațiune, precum şi un schimb eficient de experienţă și de bune practici între poliţiştii de frontieră europeni.