152160 – 25102019 – Ministerul Afacerilor Externe salută organizarea, la Istanbul, în perioada 23 – 25 octombrie 2019, a celei de-a XII-a ediții a Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră, cu tema „Consolidarea comunității ONG-urilor la Marea Neagră pentru dezvoltare sustenabilă“. Evenimentul este organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND, cu sprijinul Comisiei Europene și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României.
Forumul a inclus o dimensiune consistentă dedicată rezultatelor obținute de Președinția României a Consiliului Uniunii Europene în revitalizarea cooperării regionale la Marea Neagră, cu implicarea activă a UE. Au fost evidențiate, în acest context, progresele realizate pe linia Sinergiei Mării Negre, prin adoptarea, de către statele litorale și Republica Moldova, în mai 2019, la București, a Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră și a Agendei strategice în domeniile cercetării și inovării. A fost subliniată, totodată, relevanța adoptării, de către miniștrii afacerilor externe ai statelor membre UE, a Concluziilor privind angajamentul UE pentru cooperarea regională la Marea Neagră, în iunie 2019.
Sesiunile Forumului au oferit oportunități pentru cele peste 100 de ONG-uri regionale prezente de explorare a posibilităților concrete de implicare, prin proiecte, în implementarea celor două Agende, în cadrul unei abordări cuprinzătoare a actorilor interesați, care va reuni și reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai comunității oamenilor de afaceri și ai celei științifice și academice.
Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a fost lansat în 2008, cu sprijinul MAE român, prin fondurile asistenței oficiale pentru dezvoltare, și al Black Sea Trust/German Marshall Fund of US. Începând cu 2013, Comisia Europeană a devenit partener al MAE român în finanțarea inițiativei. Primele ediții au avut loc la București și Constanța. Din 2014, Forumul ONG-urilor la Marea Neagră este organizat, prin rotație, în alte state din regiunea Mării Negre. În 2018, Forumul și-a desfășurat lucrările, în premieră, la Bruxelles. În 2019 a urmat o nouă premieră, prin organizarea evenimentului în Turcia, la Istanbul.
Forumul a fost gândit de la prima ediție ca proiect anual de implementare a principiilor Sinergiei Mării Negre – Comunicarea Comisiei Europene din 2007 care ghidează și în prezent abordarea regională a UE. Rolul Forumului a fost, de la început, cel al creării unui spațiu pentru dezbatere, împărtășire de expertiză și facilitare a comunicării și cooperării între reprezentanții societății civile, ai guvernelor, organizațiilor internaționale și ai donatorilor activi în regiunea Mării Negre. De-a lungul timpului, Forumul a oferit ocazia participanților să facă schimb de bune practici și să demareze proiecte comune în domenii precum democrație și drepturile omului, dezvoltare locală, drepturile copilului, protecția mediului, participare civică etc.
Până în prezent, Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a reunit, în edițiile sale și prin rețelele create, peste 1000 participanți din 11 țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina.