151956 – 10102019 – Ministrul Afacerilor Externe, Ramona-Nicole Mănescu, a efectuat, la 9 octombrie 2019, o vizită în Republica Moldova, la invitația ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Guvernului Republicii Moldova, Nicolae Popescu. Cu acest prilej, oficialul român a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul Maia Sandu.
Ministrul român a reiterat susținerea fermă și activă a României pentru parcursul european al Republicii Moldova prin concretizarea proiectelor prioritare de cooperare bilaterală, în beneficiul cetățenilor, precum și prin valorificarea rezultatelor înregistrate de România pe durata Președinției României a Consiliului UE în ceea ce privește angajamentul Uniunii Europene în vecinătatea sa estică.
”Am împărtășit interlocutorilor mei din Republica Moldova convingerea noastră că opțiunea europeană este singura cale pentru un viitor prosper și predictibil, așteptat de cetățenii Republicii Moldova. Am reconfirmat sprijinul României pentru atingerea acestui deziderat prin concretizarea proiectelor de interes comun care contribuie la reconfirmarea și întărirea Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Moldova”, a subliniat ministrul român.
În cadrul întrevederilor, Ramona-Nicole Mănescu a discutat modalitățile de avansare a relației bilaterale speciale, în baza Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În acest context, oficialul român a încurajat valorificarea rezultatelor vizitei recente a prim-ministrului Guvernului Republicii Moldova, Maia Sandu, la București (2 iulie 2019), precum și ale reuniunii Grupului de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova (București, 23 iulie 2019) și ale vizitei în România a Ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicolae Popescu (26 august 2019), inclusiv din perspectiva implementării, în etapa următoare, a unor proiecte de maxim impact, care să fie realizate prioritar, în scopul acordării unui sprijin concret pentru consolidarea orientării pro-europene a Republicii Moldova, cu accent asupra proiectelor de interconectare în domeniul energetic.
În acest context, Ramona-Nicole Mănescu a semnat, împreună cu omologul său din Republica Moldova, Foaia de Parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – Republica Moldova.
Documentul va orienta activitatea Guvernelor României și Republicii Moldova în perioada următoare în domeniile considerate prioritare din perspectiva eforturilor de avansare a agendei europene a Republicii Moldova: interconectarea și infrastructura energetice, comunicații și societatea informațională, cooperarea regională și teritorială, protecția mediului, apelor și pădurilor, educație și cercetare, cultură, sănătate, muncă, cooperarea în domeniul afacerilor interne, cooperarea în domeniul finanțelor publice și fondurilor europene, agricultură, justiție, comerț și investiții, precum și în privința cooperării pe linia afacerilor externe.
În context, oficialul român a subliniat sprijinul ferm al României pentru consolidarea relației UE – Republica Moldova și implementarea Acordului de Asociere încheiat de Republica Moldova cu UE.
De asemenea, discuţiile au evidențiat relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și fără afectarea parcursului său pro-european.
Totodată, ministrul a subliniat importanța consolidării comunității de limbă, cultură și istorie, evidențiind, în context, rolul TVR Moldova, alături de Radio Chișinău, în efortul de realizare a spațiului comunicațional comun.
În marja vizitei la Chișinău, șeful diplomației române a vizitat Sala cu Orgă din Chișinău, obiectiv renovat cu sprijinul financiar al României și șantierul aferent construcției segmentului Ungheni-Chișinău al gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău, proiect cu impact major asupra securității energetice a Republicii Moldova subliniind, în context, angajamentul ferm al României pentru realizarea acestui proiect.