151648 – 10092019 – La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat o hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind construcția spitalului regional de urgență Cluj.
Conform documentului, Spitalul Regional Cluj Napoca va avea o suprafață desfășurată de 151.891 mp și un număr total de 849 de paturi, din care 744 de paturi de spitalizare pentru îngrijiri acute care vor fi împărțite între specialitățile chirurgicale și medicale incluse în cele 6 centre. Vor exista și 105 paturi pentru îngrijiri critice în spital (UTI, USTAC, UTI pentru arși). Toate secțiile vor include UTI/USTAC și o secție de arși.
Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație iar valoarea investiției este de 2.568.751 mii lei.
În premieră, noul SRU va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară: Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială; Centrul toracic cuprinzând pneumologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară; Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală; Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară; Centrul de medicină internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie; Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie; Paturile pentru spitalizare de zi și spațiile pentru servicii medicale ambulatorii.
Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1.396 locuri de parcare, și pe acoperişul clădirii un heliport H-3, care va găzdui un elicopter, cu cerințele sale operaționale specifice.
Clădirea va oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.
Noul SRU are la baza conceptul de clădire verde, care presupune o construcție nouă, sustenabilă, durabilă, non-toxică, cu un impact minim asupra mediului înconjurător, cu eficiență energetică ridicată, consum de apă redus, confort interior sporit si emisii reduse de noxe.
SRU Cluj va înlocui în totalitate activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă și va absorbi unele servicii de urgenţă din alte spitale.
”Spitalul Regional de Urgență Cluj va furniza servicii medicale comparabile cu cele mai bune modele europene contemporane, servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru pacienți. Va fi dotat cu echipamente și aparatura de cea mai înaltă performanță. Acest nou model de spital va facilita accesul echitabil la servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice și va contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiunea NV. Estimăm că, în luna octombrie, vom depune la Comisia Europeană cererea de finanțare pentru acest spital”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.