151691 – 12092019 – După ieșirea de la guvernare și constituirea unei alianțe electorale cu Victor Ponta, în partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu a început revolta. Puciștii din ALDE, care s-au alăturat foștilor parteneri de guvernare din PSD, pun la cale preluarea partidului de la Tăriceanu și îndepărtarea oamenilor fideli fostului președinte al Senatului.
Supărările din partid au fost repede speculate de PSD. Marea miză a social-democraților ține de cele 30 de voturi pe care le are ALDE. Soarta guvernului condus de Viorica Dăncilă depinde de cel puțin 20 de voturi pe care le-ar putea obține de la parlamentarii plecați de lângă Tăriceanu.
ALDE este împărțit între oamenii fideli fostului președinte al Senatului și cei care contestă toate mișcările politice asumate în ultima perioadă. Conform unor surse din ALDE, planul început cu propunerea lui Meleșcanu pentru șefia Senatului este unul cu bătaie lungă. Scopul este acela de a-i înlătura pe oamenii lui Tăriceanu, în frunte cu secretarul general al partidului, Daniel Chițoiu, și de a rămâne conectați la butoanele guvernării. În final, adevărata miză a puciștilor este participarea pe liste comune cu PSD la viitoarele alegeri, în special la alegerile parlamentare din 2020, pentru a avea garanția unui loc în Parlament.
Următoarea mișcare pregătită de puciștii din ALDE este preluarea grupului de la Camera Deputaților de la Varujan Vosganian și convocarea unui congres care să ducă la mai multe schimbări în structura de conducere a partidului.
Totuși, convocarea congresului este o mișcare riscantă pentru ambele tabere, susțin surse din partid. O primă confruntare între cele două tabere va avea loc luni, atunci când conducerea partidului se adună în ședința Delegației Permanente. Oamenii lui Tăriceanu vor cere excluderea din partid a celor care au acceptat funcțiile propuse de PSD, în timp ce tabăra puciștilor va cere organizarea unui congres.
Pentru mulți însă, rapiditatea cu care au întors armele unii dintre oamenii loiali lui Tăriceanu, precum Grațiela Gavrilescu, propulsată dintr-un obscur politician tocmai în fotoliul de vicepremier, este surprinzătoare.
”Eu am fost un soldat mai mult decât disciplinat. Eu consider că atunci când am luat hotărârea să intrăm la guvernare și să ne asumăm anumite proiecte drumul acela nu trebuie stopat. Și pentru că nu avem candidat nu credeți că ar trebui ca românii să nu aibă de suferit”, și-a justificat Grațiela Gavrilescu decizia de a se întoarce în guvern la nici două săptămâni după demisie.
Replica pentru Gavrilescu a venit de la vicepreședintele ALDE, Toma Petcu: ”Dragă Călin, dragi colegi. Vreau să încep prin a vă aminti unora şi a vă spune altora cum s-a format ALDE. Şi vreau să vă spun că atunci când s-a pus problema plecării din PNL, i-am spus lui Crin Antonescu că eu merg alături de Călin, pentru că eu cred în Călin. Şi am ieşit apoi şi am anunţat şi agenţiile de presă. Și am mers mai departe alături de Călin. (…) şi vreau să spun acum, din nou, că eu voi rămâne mereu alături de tine, Călin. Există viață și după guvernare”. Ce frumos suna acest lucru spus de Grațiela Gavrilescu în ședința din 26 august a Delegației Permanente a ALDE. De fapt, numai aceste lucruri le spunea dna Gavrilescu în toate ședințele ALDE. Nimeni nu anticipa că cea care va trăda prima va fi tocmai ea. Îți mai aduci aminte, Grațiela? Sau acum ai o amnezie cu privire la ultimele săptămâni? (…) Grațiela, minciuna are picioare scurte, la fel și mandatul vostru oferit de PSD.”, își încheie Petcu mesajul pentru colega sa.
În acest moment, este clar că în partidul lui Tăriceanu nu este liniște, oricât se neagă o criză internă. Și de această criză ar vrea să profite cât mai mult PSD și Viorica Dăncilă. Fie că vorbim de un eventual vot pentru restructurare, fie că vorbim de moțiunea de cenzură a Opoziției, viitorul Guvernului Dăncilă stă în voturile celor din ALDE. – sursa: Digi24.ro