151769 – 20092019 – Armata României va participa, în perioada 16-29 octombrie, la Jocurile Mondiale Militare ale Consiliului Internațional al Sportului Militar (CISM), ce se vor desfășura la Wuhan, China, cu un lot format din 80 de sportivi.
Din lotul reprezentativ al Armatei României fac parte atât militari din unități ale categoriilor de forțe ale Armatei României, cât și sportivi legitimați la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București și din cadrul Universității Naționale de Apărare. Aceștia vor concura alături de sportivi din peste 100 de țări membre CISM, la următoarele discipline sportive: atletism (probe de sărituri, alergări și aruncări), orientare, pentatlon militar, triatlon, box, judo, lupte, natație (înot și sărituri în apă), scrimă, tir sportiv, tir cu arcul.
Lotul are în componență și 4 militari invalizi/răniți, care vor participa la proba de tir cu arcul olimpic și atletism.
Sportul militar a adus glorie României prin sportivii săi cu ocazia fiecărei competiții sportive la care au participat, atât sub egida CISM (Jocuri Mondiale Militare, campionate mondiale/europene/regionale), dar și în competiții civile la nivel european, mondial, cât și olimpic.
Căliți pe terenul de instrucție și mai apoi pregătiți în cadrul loturilor sportive ale categoriilor de forțe și în lotul reprezentativ al Armatei României sau de către Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, sportivii militari români au obținut performanțe de excepție, care au ridicat de atâtea ori Drapelul Național și ne-au făcut să fim mândri că suntem români.
Pentru Jocurile Mondiale Militare de anul acesta din lotul Armatei României fac parte atât sportivi cu rezultate notabile la competiții CISM, cât și la competiții civile.
Participarea și reprezentarea Armatei României la acest campionat mondial oferă posibilitatea verificării nivelului de pregătire al sportivilor militari români alături de sportivi militari din țările membre CISM, la discipline sportive cuprinse în programul de instruire a militarilor și este încă o ocazie de a demonstra că sportul poate contribui la pacea mondială prin apropierea armatelor diferitelor state.
Armata României este membră a Consiliului Internațional al Sportului Militar din anul 1992. Jocurile Mondiale Militare se desfășoară din 4 în 4 ani, ajungând la cea de-a 7-a ediție și reprezintă echivalentul militar al Jocurilor Olimpice de vară.