151751 – 18092019 – Ministerul Sănătății va reorganiza activitatea de transplant din România cu fonduri de la Uniunea Europeană.
Vor fi utilizate peste 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Național de Transplant, actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu, dar și sistematizarea și simplificarea legislației de transplant.
Proiectul „Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” care reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătății în cadrul (IP14/2019) „Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA)” a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanțare.
Aprobarea finanțării proiectului
reprezintă un pas important în coordonarea cu prioritățile strategice naționale
sectoriale de acțiune și menține crescută cointeresarea privind activitatea într-un
domeniu de activitate medicală de interes național.
„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi
elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de
transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe
printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care
guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să
eliminăm redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai
au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect
și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin
eliminarea elementelor care conțin contradicții”, a declarat Sorina
Pintea, ministrul Sănătății.
În cadrul proiectului va fi dezvoltat
Registrul Național de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat
de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a
potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au
ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o
procedură de transplant.
Tot în cadrul proiectului va
fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o
metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta. Vor fi actualizate protocoalele și
ghidurile de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de
activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare
post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat,
cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule
reproducătoare umane).
Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant.
Va fi elaborat și aprobat Codul transplantului. Proiectul durează 36 luni.