Acasă Anchete Interne Mai puține infracțiuni în școli

Mai puține infracțiuni în școli

DISTRIBUIȚI

 151639 – 09092019 –  Luni, 9 septembrie, peste 10.000 de polițiști sunt în misiune, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

În anul școlar 2018 – 2019, față de anul școlar precedent, numărul infracțiunilor de furt, lovire sau alte violențe a fost în scădere.

Fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Zilnic, polițiștii vor fi în zona şcolilor, la orele la care elevii vin și pleacă de la cursuri, fiind supravegheate traseele lor de deplasare.

Poliţiştii de la rutieră aflați în serviciu pe arterele de circulaţie intens tranzitate și din apropierea unităților de învățământ vor asigura fluenţa traficului rutier.

Se vor intensifica acțiunile polițiștilor pentru prevenirea absenteismului școlar, pentru a preveni delicvenţa juvenilă şi pentru a combate orice situaţie ce ar putea duce la victimizarea minorilor.

În anul școlar trecut au fost organizate și desfășurate aproape 19.000 de acțiuni pe aceste linii, în cadrul diferitelor programe, la orele de curs, la ședințe cu părinții și cadrele didactice și întâlniri cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene.

Majoritatea faptelor sesizate în anul școlar trecut (91,41%) au avut loc în incinta unităților de învățământ, restul în zona adiacentă acestora. În 2018 – 2019, comparativ cu anul școlar precedent, numărul infracțiunilor sesizate în incinta unităților de învățământ a scăzut cu 2,15%, iar cel al infracțiunilor sesizate în zona adiacentă, cu 6,5%.

Faptele sesizate prezintă cu precădere un pericol social redus, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi (al căror număr a scăzut cu 8,34%) și loviri sau alte violențe (în scădere cu 2,22%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.