151759 – 19092019 – În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 378/VIII/3 din data de 25 aprilie 2019 și nr. 430/VIII/3 din 23 mai 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliție și rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Petrică-Mihail Marcoci, la data faptei comisar șef de poliție și prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concret, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor.
Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați. După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
Față de inculpatul Bărbulescu Gheorghe-Adrian, procurorii anticorupție au dispus disjungerii cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.