151613 – 05092019 – La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, și semnat de ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz Ca urmare, elevii care obțin medii sub 5 la Evaluarea Națională nu vor putea fi repartizați la liceu, opțiunea fiind învățământul profesional. Măsura a fost discutată, în ședinţa Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, pentru Mediafax, la acel moment, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligații, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză. „Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forţat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 – nu aproape de 5, mult sub 5 – şi care sub nicio formă nu reuşeau să obţină această diplomă de Bacalaureat”, a spus Cristache. Sursa :stiri.tvr.ro