Acasă Politic Dăncilă se ceartă din nou cu Iohannis la CCR

Dăncilă se ceartă din nou cu Iohannis la CCR

DISTRIBUIȚI

151605 – 04092019 – Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu un conflict juridic cu președintele României, Klaus Iohannis.  Premierul susține că refuzul președintelui de a desemna miniștrii interimari în locul celor plecați odată cu ieșirea ALDE de la guvernare încalcă principiul colaborării loiale între instituțiile statului.

Viorica Dăncilă l-a acuzat pe președinte că vrea să blocheze activitatea Guvernului, în timp ce opoziția pare mai preocupată de moțiunea de cenzură. Ea a afirmat că PSD va continua  demersurile pentru a obține susținerea necesară punerii în aplicare a programului de guvernare.

Principalele declarații ale premierului Dăncilă:

Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută refuză nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns.

Suntem într-o situație de dezechilibru, fără precedent. Președintele încalcă Constituția în total dispreț față de interesele țării.

Prin întârzierea numirilor miniștrilor interimari încalcă deciziile CCR care consacră principiul colaborării loiale între instituțiile publice.

Este rușinos să vină acum să vorbească de tragedia de la Caracal, este indecent să folosească drama ca să-și creeze premise pentru mișcări politice.

Singura lui preocupare este să critice Guvernul uitând că este parte a puterii executive. Nu statul trebuie resetat, ci președintele României trebuie resetat.

Defazat, pune pe tapet în mod cinic această dramă. Un adevărat șef de stat nu-și manifestă puterea în forme care distrug. Nu doar președintele pare dedicat blocării sistematice a Guvernului, ci întreaga opoziție este ocupată să arunce țara într-o stare de dezechilibru. Președintele își face campanie fără imaginație, în timp ce opoziția s-a angrenat  într-o joacă de-a moțiunea în loc să se concentreze pe inițiative legislative care au prioritate pentru oameni.

Singura lor proiecție pentru țară este cea austerității, a discriminării și a distrugerii a tot ceea ce a făcut guvernul PSD. Este expresia sfidării întregii țări, inclusiv a propriului electorat care a votat la alegerile din mai.

Noi nu fugim de asumare și continuăm guvernarea luând măsuri foarte bune pentru oameni așa cum este creșterea pensiilor de la 1 septembrie.

Președintele nu a fost ales să blocheze Guvernul fără argumente, parlamentarii nu au fost aleși să voteze mai multe moțiuni decât legi, iar dl. Tăriceanu nu a fost votat ca să abandoneze Guvernul. Vom face tot posibilul să obținem susținerea necesară pentru a ne duce mandatul până la capăt.

Pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului. Românii nu au de ce să asiste la acest spectacol de prost gust pe care îl fac cei cărora le-au dat votul. Fie că realizează sau nu, tot la vot vor fi sancţionaţi pentru toate aceste dovezi de egoism, de inconştienţă şi de lipsă de responsabilitate pentru ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.