Acasă Anchete Justitie Comisia Europeană: ”Înfiinţarea Secţiei Speciale încalcă Tratatul UE“

Comisia Europeană: ”Înfiinţarea Secţiei Speciale încalcă Tratatul UE“

DISTRIBUIȚI
foto:revista22

151713 – 16092019 – Comisia Europeană spune clar că România încalcă regulile şi tratatele UE”, atrage atenţia judecătorul Augustin Zegrean referindu-se la poziţia Comisiei Europene (CE) transmisă Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care arată că înfiinţarea Secţiei Speciale (SIIJ) reprezintă o încălcarea a tratatelor UE.

            Această informaţie ar trebui să reprezinte o nouă tragere de mânecă a puterii de la Bucureşti să termine cu această SIIJ, o structură care nu există nicăieri în Europa. Practic, Comisia şi-a menţinut poziţia exprimată în cadrul raportului MCV, unde a explicat că nu există nicio logică pentru existenţa acestei structuri. Comisia spune clar că se încalcă regulile şi tratatele UE. Este acelaşi răspuns pe care l-au dat atât Comisia de la Veneţia cât şi grupul de experţi GRECO. În curând nu o să ne mai creadă nimeni. Ne vor trata ca pe o ţară bananieră. Uitaţi-vă la limbajul ultimelor rapoarte, atât al Comisiei cât şi al GRECO, care au renunţat la tonul diplomatic în favoarea unor termeni extremi de duri”, atrage atenţia Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR. Acesta a calificat ca implauzibilă posibilitatea ca CJUE să infirme concluziile experţilor Comisiei de la Veneţia sau ai Comisiei Europene. ”Acest lucru nu se va întâmpla. În toate aceste instituţii sunt oameni care gândesc la fel, care provin de la aceeaşi şcoală şi au acelaşi background. Cel mai probabil CJUE va confirma poziţia Comisiei iar instanţele din România vor fi obligate să ţină seama de această opinie”, a încheiat acesta.

”Este jenant că magistraţii români trebuie sa obţină o hotărâre a CJUE ca să convingă politicienii români şi Curtea Constituţională ca o astfel de structura specială de parchet pentru anchetarea judecătorilor şi procurorilor nu este necesară. Nu a fost justificată decât de bătălia dusă de unii parlamentari şi chiar de unii magistraţi împotriva DNA. Dar asta arată cum se fac unele legi în România, împotriva standardelor europene. Ceea ce este inacceptabil”, a declarat, la rându-i, judecătorul Cristi Dăanileţ.

            Reamintim că, într-un punct de vedere trimis CJUE, Comisia Europeană consideră că înfiinţarea de către puterea PSD-ALDE a Secţiei Speciale încalcă legislaţia europeană. Concret, este vorba despre articolul 19 din Tratatul UE şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor. Potrivit unor documente publicate de G4media, Comisia susţine că SIIJ nu prezintă garanţii de independenţă. În opinia experţilor Comisie, înfiinţarea SIIJ a avut un efect inhibator asupra magistraţilor, a condus la aparenţa influenţelor şi presiunilor exterioare asupra instanţelor şi a afectat încrederea cetăţenilor în Justiţie. „Comisia consideră că dispoziţiile naţionale din cauză contravin cerinţelor dreptului Uniunii cu privire la principiul protecţiei jurisdicţionale efective. În concluzie, Comisia (…)se opune înfinţării unei structuri de procuratură separate având o competenţă exclusivă, ratione personae, de a ancheta infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori“, se arată în documentul citat. În ceea ce priveşte argumentele, CE precizează că nu ar fi avut probleme cu înfiinţarea unui nou parchet specializat în România dacă ar fi existat o „justificare obiectivă şi plauzibilă”, subliniind că PSD-ALDE nu a justificat credibil nevoia unei astfel de Secţii speciale. În plus se subliniază că nu există statistici care să ateste un grad mare de infracţionalitate în rândul magistraţilor, astfel încât Guvernul să fi fost nevoit să înfiinţeze un astfel de parchet, iar chiar CSM-ul a dat aviz negativ înfiinţării ei. Nu în ultimul rând este amintită suspiciunea că SIIJ a fost înfiinţată tocmai pentru a prelua dosare sensibile de la DNA, în contextul în care „ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”. Potrivit sursei citate, CE face trimitere, fără să nominalizeze, la încercări ale SIIJ de a prelua dosare de la DNA precum cazul Tel Drum în care este investigat fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.