Acasă Uncategorized 5G – cât de mari sunt radiațiile?

5G – cât de mari sunt radiațiile?

DISTRIBUIȚI

  151679 – 12092019 –     ANCOM a organizat, la Cluj-Napoca, o conferinta dedicata tehnologiei 5G si schimbarilor pe care implementarea acesteia le va genera in societatea romaneasca. ”Tehnologia 5G, Internetul Lucrurilor si Inteligenta Artificiala sunt notiuni tot mai cunoscute in randul romanilor. Odata cu popularitatea si performantele acestor tehnologii, ale caror beneficii nu pot fi negate, au aparut in mod firesc si voci care ridica problema efectelor negative pe care implementarea noilor tehnologii ar putea sa le genereze. In acest context, este de datoria autoritatilor sa ofere cetatenilor informatii corecte, obiective, care sa ii ajute sa ia decizii informate, bazate pe date concrete. Conform unui studiu ANCOM cu privire la atitudinile si perceptiile utilizatorilor de comunicatii electronice, doua treimi dintre ei cunosc faptul ca retelele de comunicatii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiatii, iar 40% dintre ei nu se protejeaza de acestea. De fapt, cat de mari sunt radiatiile? Ma protejeaza normele in vigoare sau este nevoie sa ma protejez si singur? Venim in intampinarea tuturor cetatenilor cu rezultatele masuratorilor de specialitate pe care le facem, dar si cu cateva recomandari care ar putea sa schimbe obiceiurile acestora in utilizarea echipamentelor electronice”, a declarat Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.

            Studiul

            ANCOM a comandat un studiu in randul utilizatorilor de comunicatii electronice prin care a sondat si atitudinile si perceptiile utilizatorilor cu privire la emisiile de camp electromagnetic. 

            Conform studiului care va fi facut public in perioada imediat urmatoare, doua treimi din cei 1.430 de utilizatori intervievati cunosc faptul ca retelele de comunicatii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiatii, iar telefoanele mobile se situeaza pe primul loc, cu 90%, urmate de retelele mobile si tablete (53%), routere Wi-Fi (50%) si TV-uri (44%).

            Intrebati fiind cum se protejeaza de radiatii, 40% din utilizatori nu se protejeaza, 35% incearca sa tina aparatele la distanta mai mare (de exemplu utilizand castile pentru a vorbi la telefon), 30% incearca sa reduca timpul de utilizare efectiva, 18% inchid telefonul/routerul Wi-Fi noaptea sau nu dorm cu ele in aceeasi camera, iar 8% stiu sa nu utilizeze dispozitivele cand semnalul este slab. Utilizarea asa-ziselor „dispozitive de protectie” este marginala, 2%.

            ANCOM monitorizeaza permanent intensitatea campului electromagnetic prin intermediul a 150 de senzori ficsi de monitorizare de banda larga amplasati in Bucuresti si alte 62 de orase din tara, care sunt plasati in exterior, in spatiile publice in vecinatatea carora exista multiple surse de emisii radio.

            Senzorii functioneaza permanent, transmitand masuratorile catre platforma www.monitor-emf.ro,  o data la 24 de ore. Rezultatele acestor masuratori sunt puse la dispozitia celor interesati pe platforma electronica, sub forma de harta care ofera si detalii cu privire la locul, perioada si nivelul masurat al intensitatii campului electromagnetic, nivel exprimat in valoare absoluta, dar si in procente fata de nivelurile reglementate maxim permise. Suplimentar fata de monitorizarea permanenta a campului electromagnetic prin senzori ficsi, conform planului anual de masuratori, ANCOM realizeaza si masuratori cu echipamente mobile, ale caror rezultate sunt accesibile aici.

            ”Masuram permanent intensitatea campului electromagnetic prin intermediul senzorilor ficsi si mobili, in preajma spitalelor, a scolilor si in locuri aglomerate si facem publice aceste rezultate pe pagina de internet a ANCOM, prin intermediul celor doua harti. Aceste masuratori se mediaza la fiecare 6 minute, toate rezultatele incadrandu-se fara exceptie in limitele legale, inclusiv cele pe care le-am facut dupa punerea in functiune a primelor statii 5G din Romania, cand am constatat ca valorile sunt de doar 3% din valoarea limita stabilita prin lege, similare cu cele obtinute inainte de instalarea statiilor 5G”, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM, in cadrul evenimentului organizat la Cluj-Napoca.

            Conferinta ”5G – tehnologia ca vector al progresului”

            Conferinta a adus la masa discutiilor, in cadrul a doua sesiuni, reprezentanti ai autoritatilor publice care au realizat proiecte de tip smart city, ai institutiilor academice de profil tehnic, precum si experti in psihologia maselor pentru a discuta diverse aspecte ale procesului de implementare a tehnologiei 5G si a impactului asupra tuturor cetatenilor.

Cele doua sesiuni au fost urmate de o demonstratie practica de monitorizare a spectrului de frecvente radio.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.