151600 – 04092019 – Fondul de Coeziune investește 275.7 milioane de euro pentru îmbunătățirea aprovizionării cu apă potabilă și pentru ameliorarea serviciilor de colectare și de tratare a apelor uzate din județele Cluj și Sălaj. Datorită acestui proiect finanțat de UE, aproape 240.000 de locuitori vor avea apă potabilă mai bună.
Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Toată lumea ar trebui să aibă acces la apă potabilă bună. Prin acest proiect de coeziune, UE investește în sănătatea și calitatea vieții cetățenilor, protejând totodată mediul și reducând pierderile de apă. Iată o excelentă concretizare a demersurilor UE pentru cetățeni.”
Proiectul va crește, de la 79% la 95%, procentul de racordare a populației din zonă la rețeaua de aprovizionare cu apă potabilă. Lucrările vor extinde alimentarea cu apă potabilă prin utilizarea unor surse controlate microbiologic. Ele includ, de asemenea, modernizări ale instalației de tratare a apei de la Gilău, reabilitarea sursei de apă subterană de la Florești, din Cluj, și construcția sau reconstrucția unor rețele a căror lungime totalizează aproape 1.550 km. Finalizarea proiectului este prevăzută în iulie 2023.