Acasă Social 25.563 locuri de muncă vacante la nivel național

25.563 locuri de muncă vacante la nivel național

DISTRIBUIȚI

151615 – 05092019 – Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind 5locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 25.563 locuri de muncă. La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (1.636), ucenic (1.384), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.129), lucrător comercial (1.036), muncitor necalificat în industria confecţiilor (737), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (728), manipulant mărfuri (697), confecţioner-asamblor articole din textile (576), lăcătuș mecanic (555), ambalator manual (523), vânzător (508), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (490) etc. Din cele 25.563 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.160 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 14.695 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii. Oferta locurilor de muncă la nivel național poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce privește locurile de muncă la nivel județean, aceste informații pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene/municipale sau la sediul acestora

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.