151538 – 29082019 – România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării în 2018, arată datele oficiale provizorii ale Institutului Național de Statistică. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 57.000 de persoane. Astfel, doar anul trecut au plecat din țară 238.926 de români, cei mai mulți dintre aceștia fiind cu vârsta cuprinsă între 20 de ani și 49 de ani. În cursul anului 2018, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (59,6%).
În același an, numărul migranților a fost de 181.344, potrivit statisticii oficiale. Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,0%).
Un rezultat al emigrării masive, mai ales la vârsta de maximă productivitate, îl reprezintă accelerarea îmbătrânirii demografice. Astfel, potrivit INS, s-a ajuns la raportul 118,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani. De asemenea, un alt indicator este ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani, care a ajuns anul trecut la 568.000 persoane, în creştere faţă de 498.000 persoane la 1 ianuarie 2018.
Populaţia rezidentă în România la 1 ianuarie 2019 a fost de 19.405.000 persoane, ceea ce înseamnă o scădere de 125.500 înregistrată pe parcursul anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică.
Cele două cauze principale ale acestei scăderi sunt sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate a depăşit numărul născuților-vii cu 75.729 persoane) și emigrarea.