Acasă Stiință Medalie de bronz pentru lotul României la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2019

Medalie de bronz pentru lotul României la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2019

DISTRIBUIȚI

151308 – 06082019  –    Lotul olimpic al României a obținut o medalie de bronz la a XVII-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Lingvistică, desfăşurată în Coreea de Sud (Yongin), în perioada 29 iulie – 2 august.

Reușita îi aparține lui Matei Costin Banu (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești), distins și în 2017 tot cu medalie de bronz, la Dublin.

Ceilalți trei componenți ai echipei sunt Ilinca-Dora Andone (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București), Luiza-Natalia Ionescu (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) Liceul Internațional de Informatică din București) și Eric-Alexandru Moroșan (Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani).

Elevii români au fost coorodonați și însoțiți de Roxana Magdalena Preda (Dincă) şi Valentina Cojocaru, cadre didactice la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Palmaresul înregistrat de țara noastră la Olimpiada Internaţională de Lingvistică – de la prima participare (2005) până în prezent – este compus din 11 medalii (două de aur, trei de argint și șase de bronz), două premii pentru cele mai bune soluții propuse și patru mențiuni. În Hall of Fame-ul competiției, România este prezentă cu trei elevi dublu medaliați (Theodor Cucu, Dan Mircea Mirea și Matei Costin Banu) și o echipă.

Olimpiada Internaţională de Lingvistică este un concurs structurat pe două niveluri: o probă individuală cu durata a 6 ore şi o probă pe echipe (3 ore). Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală şi logică matematică în procesul de înţelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea şi reglează procesul de comunicare explicită prin construcţia de structuri care favorizează învăţarea cu uşurinţă a oricărei limbi.

La ediţia din acest an au fost prezenți 209 concurenţi (53 de echipe) din 36 de ţări din toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.