151292 – 05082019 – Încrederea de sine este principalul obstacol în realizarea dorințelor oamenilor, iar efectele lipsei de încredere în sine se manifestă în trei locuri: pe chip, prin fapte și prin iluzii.
În opinia psihologului Alexandru Pleșea, lipsa de încredere dereglează prezentul și viitorul omului, iar acesta poate ajunge să-și piardă familia, jobul și lucrurile dragi lui pentru că nu face efortul de a le menține, adică să investească energie și sugestii pozitive în ele. “Astfel, omul care nu-și alege cuvintele interioare și trăiește în iluzii va fi nemotivat și neantrenat pentru că sugestiile sale îi taie constant din orice elan ar avea. Omul care-și alege cuvintele interioare se apropie de realitate pentru că o modifică și o ajută prin însăși puterea cuvintelor sale. Omul care are încredere în el, înțelege că el este izvorul manifestărilor din viața sa. Omul care nu are, înțelege că alții sunt izvorul și alții trebuie să-i facă una sau altă. Prima merge spre sănătate, a două spre nebunie”, explică specialistul.
Totodată, psihologul afirmă lipsa de încredere a unui om este foarte ușor de identificat, deoarece se manifestă prin 3 modalități foarte vizibile din exterior:
- Lipsa de încredere pe chipul omului. Musculatura feței, mișcările gurii, nasul, fruntea, sunt primele care se disting atunci când purtătorul nu are încredere în el: mușchii feței sunt mai încordați; mișcările gurii mai mici, nedeschizându-se gura suficient atunci când se vorbește, pare că bolborosește cuvintele; nasul care nu trage aer mai puternic, nevitalizând interiorul; fruntea care emite primele linii sau riduri de la atâtea momente de încruntare, dileme sau situații grele de viață.
- Lipsa de încredere de sine prin faptele omului. Fără încredere, omul face mai puțin, iar cu încredere, mai mult. Încrederea este energia care materializează mai rapid dorința. În fapte, lipsa încrederii de sine se manifestă prin nematerializarea gândurilor și vorbelor, pentru că mintea este cea care pune piedică prin formarea ei precedentă: nu sunt suficient de inteligent, nu am suficiente resurse, nu mă simt competent etc”.
- Lipsa de încredere de sine prin iluziile omului. Aceasta este întâlnită la cei mai mulți oameni în lume. Încrederea de sine fără iluzii este să faci tot ce este mai bine pentru tot ce ai în fața ta. Încrederea de sine cu iluzii este să faci ce poți pentru ce este în fața ta, gândindu-te la altceva în timp ce faci (dacă speli vase, te gândești la planul de mâine; dacă muncești, te gândești la ieșirea de diseară etc). Un astfel de comportament este împotriva dorințelor reale de a materializa, pentru că mintea stă ocupată cu ce nu este în fața omului. Astfel, încrederea de sine este iluzie.