Acasă Politic Din 2020, cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul

Din 2020, cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul

DISTRIBUIȚI

151513 – 28082019 –  Cartelele preplătite vor putea fi achiziționate doar după prezentarea unui act de identitate prevede o ordonanță de urgență adoptată de Guvern, în contextul tragediei de la Caracal.

Potrivit actului normativ, furnizorii de telefonie mobilă au obligația de a colecta datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM. Decizia va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 și va fi obligatorie pentru cei care cumpără cartele preplătite după această dată. De asemenea, până la 1 septembrie anul viitor, cei care au cumpărat cartele anterior aplicării deciziei trebuie să-și prezinte datele de identificare. De la această dată, cei care nu respectă obligația nu vor mai putea folosi serviciile de telefonie mobilă.

Persoanele care deja au o cartelă prepay, dar și cei care achiziționează una până la data de 31 decembrie a.c., vor avea la dispoziție opt luni pentru a transmite datele de identificare. Aceste date vor fi puse la dispoziția Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență și utilizate în conformitate cu prevederile de colectare a datelor cu caracter personal.

O altă reglementare importantă a ordonanței de urgență este referitoare la creșterea amenzilor pentru apelurile false la 112. Prin urmare cuatumul amenzilor pentru apelurile false a crescut de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.