Acasă Anchete Acuze grave ale Procuraturii elvețiene la adresa lui Beny Steinmetz

Acuze grave ale Procuraturii elvețiene la adresa lui Beny Steinmetz

Miliardarul israelian, trimis în judecată în cazul retrocedării Pădurii Snagov și Fermei Băneasa

DISTRIBUIȚI
foto: timesofisrael

  151385 –13082019  –   Procurorii elvețieni susțin că miliardarul israelian Beny Steinmetz, împreună cu alți doi inculpați, ar fi plătit 10 milioane de dolari, în perioada 2005 – 2010, soției președintelui din Guinea pentru a-și elimina un concurent în regiunea de exploatare Simandou, din sud-estul țării, informează Times of Israel. Cei trei sunt acuzați că au emis contracte și facturi false pentru a masca o presupusă mită pe care ar fi plătit-o soției președintelui Lansana Conte, care a murit în 2008.

G4Media.ro scrie că Parchetul a declarat că acuzațiile asupra celor trăi includ fapte de corupție asupra oficialilor străini și falsificare de documente, iar pedepsele prevăzute în acest caz sunt de la 2 la 10 ani de detenție.

Autoritățile israeliene l-au arestat pe Steinmetz în decembrie 2016, dar ulterior a fost eliberat în condiții restrictive.

Beny Steinmetz este un magnat în segmentul de minerit al diamantului și a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență, în formă continuată, și complicitate la spălarea banilor, în formă continuată. În dosarul lui Steinmetz, din România, referitor la retrocedarea Pădurii Snagov și Fermei Băneasa, au mai fost trimiși în judecată omul de afaceri Remus Truică, Prințul Philippe al României și omul de afaceri israelian Tal Silberstein.

Omul de afaceri israelian era considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Steinmetz a fost vizat de o anchetă a FBI, însă americanii nu au formulat acuzaţii direct la adresa lui, ci doar a unui director din compania miliardarului.

În 2013, The New Yorker şi The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a dobândit cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.