Acasă Social Şcoala de Vară de la Sinaia

Şcoala de Vară de la Sinaia

DISTRIBUIȚI

  150995 – 05072019  –    Duminică, 7 iulie 2019, are loc la Castelul Peleş, în Sala de Concerte (Aleea Peleşului nr. 2) deschiderea Școlii de Vară de la Sinaia Franța – centru de greutate al exilului românesc (06-11 iulie).

Aflată la a treia ediție, Școala de Vară de la Sinaia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional Peleş. Ediția de anul acesta este dedicată exilului anticomunist din Franța.

Programul are drept scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor din ţară şi străinătate. Şcoala de Vară de la Sinaia se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din România şi diaspora (Europa), care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente.

Obiectivul acestei ediții constă în recuperarea istoriei exilului anticomunist din Franța și a personalităților exilului românesc și aportului acestora la viața culturală pariziană. Realitățile istorice ale exilului românesc postbelic au nevoie să fie  înțelese  ca o  legitimitate istorică şi morală de la care diaspora de astăzi ar putea să se revendice în mod întemeiat.

La deschiderea evenimentului, moderată de coordonatorul proiectului Mihaela Toader, Expert IICCMER, vor lua cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Ion Tucă, Director al Casei Regale, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Științific IICCMER, Mirel Taloș, Președinte interimar ICR. În continuare, Virgil Tănase va susține o prelegere despre fenomenul exilului de la Paris din perspectivă culturală și istorică, având titlul „Călători și emigranți. Două feluri de înstrăinare”.

La Şcoala de Vară de la Sinaia participă 13 tineri, opt din România şi cinci din alte ţări europene, care au demonstrat, în urma unei proceduri de selecţie, că înțeleg importanţa cunoaşterii fenomenului exilului românesc şi a experiențelor de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989. Aceştia vor avea parte de prelegeri, workshop-uri, proiecţii de film, excursii şi alte activităţi menite să le sporească interesul față de istoria recentă și să devină multiplicatori ai conștiinței istorice în rândurile colegilor de generație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.