Acasă Opinii/Analize Refresh

Refresh

DISTRIBUIȚI

              150982 – 04072019 – CCR a decis că există conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte pe tema completurilor nespecializate de trei judecători. Decizia vine după ce Liviu Dragnea, prin mâna lui Florin Iordache, a făcut sesizarea acum câteva luni, sperând că va scăpa de condamnarea din dosarul angajărilor fictive. Nu a scăpat, motiv pentru care acum este mecanic auto la Penitenciarul Rahova, dar alte „personalități” politice care nu au ajuns la apel s-ar putea să scape.

            În urma unui consens politic între toate partidele, unic în actuala legislatură parlamentară, Parlamentul a adoptat noile prevederi ale votului la alegerile prezidențiale din Diaspora. Trei zile vor putea vota românii din afara granițelor, cu posibilitatea prelungirii programului în ziua de duminică. Cei mai comozi vor avea și posibilitatea votului prin corespondență.

            Tot în urma unui consens, Mugur Isărescu, cunoscut și ca „Manole” pe vremea Securității, intrat în 2009 în Cartea Recordurilor pentru cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, a fost învestit din nou în funcția de guvernator al Băncii Naționale de către senatori și deputați.

Șefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea, și-a motivat deciza de a nu mai candida pentru un nou mandat în fruntea Instanței Supreme prin faptul că a obosit și îi este „extrem de dor” să trăiască printre oameni cu bun simț.

Guvernul s-a îndurat să avizeze publicarea raportului GRECO, urmând ca ministrul Justiţiei, Ana Birchall, împreună cu Grupul, să stabilească momentul în care va fi publicat oficial documentul.

Viorica Dăncilă o ia pe urmele lui Dragnea, aplicând principiul dacă nu ești cu mine, atunci ești împotriva mea, astfel că Șerban Nicolae nu va mai fi lider de grup la Senat, iar vicepreședintele partidului și primar al Sectorului 3, Robert Negoiță, e suspendat 6 luni din partid. Motivul? Cei doi au criticat unele decizii luate de noua conducere. 

După câteva zile de foc și negocieri la sânge între liderii statelor membre UE,Parlamentul European și-a ales noul președinte pentru următorii doi ani și jumătate – socialistul italian David Sassoli. – sursa: EurActiv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.