Acasă Anchete Interne Președintele Klaus Iohannis: „Voi transmite tuturor instituțiilor soluțiile pe care eu le...

Președintele Klaus Iohannis: „Voi transmite tuturor instituțiilor soluțiile pe care eu le propun”

DISTRIBUIȚI

151250 – 30072019 – Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marți, 30 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Vă prezentăm în continuare textul declarației de presă:

„Bună ziua!

Am condus astăzi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în care am analizat rapoartele Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Telecomunicații Speciale referitoare la modul în care au gestionat evenimentul tragic de la Caracal.

Această dramă ne arată unde este dus statul, cu instituțiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea și protejarea infractorilor şi când deschiderea porților închisorilor devine grija decidenților politici. Modificările aduse legilor justiției, valul de pensionări din sistemul de ordine publică și siguranță națională, recursul compensatoriu, toate acestea au generat grave vulnerabilități la adresa securității naționale, cu efecte dintre cele mai dramatice pentru siguranța oamenilor.

Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au dat afară prea mulți profesioniști, au pus în schimb slugi și oameni incapabili.

Corupția și incompetența distrug statul, deprofesionalizează instituții. Garantarea siguranței cetățeanului trebuie să fie prioritatea zero a întregii clase politice. Dreptul la viață este cel mai important drept al omului și este obligatoriu ca întregul proces de reparare a legilor și a instituțiilor distruse în ultimii ani de guvernarea PSD-ALDE să pornească de aici.

Cetățeanul trebuie să-și recâștige încrederea în stat și în instituții, să se simtă protejat în țara sa, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea definitivă din sistem a celor care nu își fac această datorie.

Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele prezentate în rapoarte reflectă o serie de deficiențe grave, dintre care amintesc:

– întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor; deși dispariția a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineața zilei de 25.07, ora 08:30;

– nerespectarea procedurilor interne privind raportarea și monitorizarea evenimentelor și a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”, precum și a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”;

– atitudinea refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei față de victimă, aceştia neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta;

– problemele de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor;

– lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicaţii, cât şi cu privire la tehnica în domeniul IT;

– dimensionarea deficitară a structurilor operative şi încadrarea necorespunzătoare cu specialişti, precum şi lipsa pregătirii continue a acestora.

Una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor a constituit-o şi numirile în funcţiile de conducere pe criterii politice, nu pe cele de competenţă profesională.

Din analiza foarte serioasă făcută în cadrul ședinței CSAT, s-a constatat că instituțiile care au responsabilități în domeniul securității cetățenilor nu au reușit, în urma unui lung șir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituția României, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

În aceste zile, m-am consultat cu specialiștii din zona de siguranță publică și din justiție pentru a pune la punct soluțiile concrete. Nu am atribuții executive decât în cadrul CSAT, însă voi transmite tuturor instituțiilor soluțiile pe care eu le propun, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite.

Am solicitat Guvernului României ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme și proceduri de reacție rapidă și corelare a tuturor instituțiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. De asemenea, am solicitat Guvernului să analizeze în regim de urgență legislația actuală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave, contra persoanei, în special în situațiile în care sunt afectate viața, libertatea și integritatea corporală, identificarea modalităților de optimizare a localizării, prin implementarea transmiterii prin SMS a coordonatelor geografice ale terminalului și analiza situației Sistemului de urgență actual 112.

Am solicitat în cadrul ședinței de astăzi identificarea unor proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 trebuie să ofere sprijin celor aflați în nevoie.

Totodată, CSAT a emis astăzi hotărârea pentru eliberarea din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale a domnului general Vasilca.

Am cerut STS un control atent și serios cu privire la procedurile sale, pentru a identifica soluțiile pentru o mai bună funcționare de acum înainte. Este nevoie de profesionalism, competență și seriozitate, pentru că discutăm de răspunderi enorme.

Oamenii din fruntea acestor instituții trebuie să fie respectați pentru abordarea lor profesionistă și pentru orientarea lor democratică. Statul român are astfel de experți, iar rolul nostru este să le dăm ocazia de a lucra la cel mai înalt nivel.

Este important ca profesioniștii români din sistemul de stat, indiferent de funcție, să fie încurajați să își facă meseria și să fie ținuți departe de disputele cu mize politice.

România puternică înseamnă consolidarea instituțiilor statului, iar eu pun acest obiectiv în prim plan. Statul român trebuie resetat, cu profesioniștii pe care îi are și pe care îi poate atrage, și cu o conducere politică ce înțelege care îi este rolul – acela de a întări statul, și nu de a-l slăbi, de a îmbunătăți serviciile publice și de a proteja cetățenii și a le garanta o viață mai sigură și mai prosperă aici, în țara lor.

Pe termen mediu, soluția este de a depolitiza tot aparatul de stat, în zonele în care este nevoie de profesioniști. Aceasta nu este o prioritate doar pentru un partid, ci pentru toate. Le cer și celor care sunt acum la putere, dar și celor din opoziție, să își schimbe abordarea față de funcția publică.

Pentru că, altfel, se va continua la nesfârșit cu mecanismul pleacă ai noștri – vin ai noștri, și oamenii competenți sunt ținuți pe margine sau, mai grav, alungați din țară.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi, am aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Brașov să fie declarat obiectiv strategic de interes național.

În acest context, am atenționat-o pe doamna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce și care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei. Avem o nouă dovadă a incapacității acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluții care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării și acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes național, lucru pe care l-am propus foarte concret în ședința CSAT-ului de astăzi.

Mai multe detalii privind și alte teme discutate în ședința CSAT veți afla din comunicatul de presă pe care îl veți primi la finalul acestei declarații.

Vă mulțumesc!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.