151043 – 11072019 – Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 17 – 28 iunie 2019, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.711.356 euro, adică 8.077.600 de lei.
Au fost depistate 374 de persoane care desfășurau muncă fără forme legale, dintre acestea 42 erau din București, 30 din Bihor și 25 din județul Brașov.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 3.276 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 6.966.600 de lei, din care 6.093.000 lei pentru muncă nedeclarată, și au fost sancţionaţi 746 de angajatori.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 2.160 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 1.111.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 289 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 142 au avut loc în București și 23 în județul Timiș.