Acasă Politic Guvernul vrea să se pună bine cu elevii

Guvernul vrea să se pună bine cu elevii

DISTRIBUIȚI

  151261 – 31072019  –    La presiunea patronatelor din turism, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Educației să amâne cu o săptămână începutul școlii, care să fie astfel pe 16 septembrie, potrivit unor surse citate de Edupedu.ro.

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că nu este de acord cu amânarea începerii școlii. “Eu știu că există presiuni de la nivelul Ministerului Turismului. În ultimii 3 ani, inclusiv eu am fost contactat în prezența fostului ministru Liviu Pop de o doamnă care era secretar de Stat în Ministerul Turismului și mi s-a solicitat sprijinul pentru a începe anul școlar la 1 octombrie, acum trei ani de zile”, a precizat Cristache.

Conducerea ministerului nu ar fi de acord cu modificarea, spunând că ar exista efecte negative asupra eficienței actului didactic.

De partea cealaltă, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP) – Învățământ Preuniversitar, a declarat pentru Edupedu.ro că, “din punctul meu de vedere, Guvernul își poate exprima orice punct de vedere, ca executiv. Numai că noi, la Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Educației, cei care am hotărât structura anului școlar pe care doamna ministru a aprobat-o prin ordin de ministru, trebuie să fim consultați, altfel constituim degeaba acel grup de dialog social”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.