150962 – 03072019 – PSD-ALDE înteleg să transpună în legislație rezultatele referendumului din 26 mai, validat de Curtea Constituțională a României.
”Înțelegem că este de datoria noastră să inițiem modificarea legii fundamentale pentru a pune de acord textele constituționale cu voința exprimată de alegători la referendum și pentru asigurarea unui cadru legal previzibil, unitar și stabil.
Astfel, se va institui interdicția de a se acorda grațiere individuală pentru infracțiuni de corupție. De asemenea, se va crea un cadru normativ nou referitor la ordonanțele Guvernului, prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanțele de urgență și se va extinde sfera de reglementare a controlului constituțional asupra ordonanțelor. Totodată, vor fi transpuse în dispozițiile constituționale principiile integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice.
Considerăm că aceste măsuri corespund votului majoritar la nivelul societății în acest moment și că ele trebuie să își găsească o transpunere în legislație.
Pe de altă parte, nu putem sa nu subliniem superficialitatea partidelor de opoziție care au refuzat un dialog constructiv și pe această temă. Ne este tuturor și mai clar că ei continuă să se raporteze la cetățeni și la mesajul pe care aceștia l-au transmis pe 26 mai doar când vine vorba de beneficii electorale.
Toată lumea s-a convins că niciun membru al opoziției nu își dorește în mod real guvernarea, cum nu își doresc să rezolve vreuna dintre problemele cetățenilor, dar ne așteptăm ca măcar pe acest subiect de interes public major să aibă o abordare matură și serioasă și să nu încerce să blocheze această inițiativă legislativă în Parlament”, susțin președinții celor două Camere parlamentare, Marcel Ciolacu și Călin Popescu-Tăriceanu.