151146 – 22072019 – Trei bărbaţi au fost depistaţi de către jandarmi, duminică seara, în zona Pierre de Coubertin din Capitală, cu materiale pirotehnice asupra lor, aceştia fiind conduşi la Secţia 9 de Poliție, a informat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).
Potrivit sursei citate, în jurul orei 19,30, jandarmii au depistat trei persoane de sex masculin care aveau asupra lor materiale pirotehnice: un bărbat având ascunse în lenjeria intimă cinci petarde, doi bărbaţi având asupra lor o pungă de plastic în care se aflau 40 de petarde.
”Asupra unuia dintre cei doi au fost găsite mai multe legitimaţii de presă şi o vestă inscripţionată Liga 1 Betano . Persoanele au fost conduse la Secţia 9”, a anunţat DGJMB.