150624 – 03062019 – Darius Vâlcov a demisionat luni din funcția de consilier pe probleme economice al prim-ministrului. Darius Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare pentru corupție în primă instanță, a fost mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în chestiunile economice încă de când acesta a preluat șefia PSD, în 2015.
Vâlcov este unul dintre co-autorii programului de guvernare al PSD, dar și principalul promotor al OUG 114, pe care el a supranumit-o ”ordonanța lăcomiei”.
Vâlcov e încă unul dintre loialii lui Dragnea îndepărtați din guvern și de la conducerea partidului după condamnarea definitivă a fostului lider al PSD. Primele victime ale epurării au fost Anca Alexandrescu, Codrin Ștefănescu și Lia Olguța Vasilescu.