150712 – 10062019 – Tot mandatul Gabrielei Firea a fost o continuă goană după vinovați. Mai întâi a fost „greaua moștenire”. Apoi a fost opoziția. Apoi a fost Liviu Dragnea. Acum, Gabriela Firea dă vina pe Guvernul PSD. Cu toată lumea s-a războit actualul primar, mai puțin cu propria incompetență. Pentru că Gabriela Firea nu se pricepe deloc la soluții, dar știe de minune să găsească falși vinovați.
Despre asta este vorba în
toate declarațiile din ultimele zile ale actualului primar: despre un edil care
n-a făcut nimic timp de trei ani, care a stricat tot pe ce a pus mâna, care nu
a avut viziune, soluții și rezultate.Ei bine, acest primar vine astăzi
și spune că, de fapt, nu e vina lui, ci e vina oricui altcuiva. Or asta este o
minciună! Este o minciună jenantă pe care Gabriela Firea o folosește în
speranța de a-i mai păcăli o dată pe bucureșteni.
Adevărul este că administrația
PSD nu a făcut nimic în Capitală. A risipit banii fără responsabilitate,
a dus RADET în faliment, a tocat bugetul pe bâlciuri și statui, a dat sute de
milioane de euro la companiile înființate pentru camarilă și a lăsat orașul
într-o stare mai proastă decât cea în care l-a preluat. Din acest motiv,
Gabriela Firea, „primarul faliment”, trebuie să plece urgent.