150824 – 21062019 – Reuniunea informală a Grupului Politico-Militar al Uniunii Europene s-a desfăşurat, în zilele de 19 și 20 iunie la Bucureşti, cu participarea reprezentanţilor statelor membre, ai Comisiei Europene şi ai Serviciului European de Acţiune Externă al UE, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.
Dezbaterile s-au concentrat pe stadiul și perspectivele cooperării UE – NATO, cu accent pe provocările şi oportunităţile viitoare în domeniul Exerciţiilor Coordonate şi Paralele (PACE – Parallel and Coordinated Exercise). Astfel, în contextul unei dinamici pozitive a cooperării UE-NATO după adoptarea Declarației de la Varșovia în 2016, reuniunea a permis un schimb de opinii substanțial în privința perspectivelor de consolidare a cooperării la nivel operațional, pornind de la colaborarea în teren în cadrul operaţiilor de management al crizelor, precum şi în urma implementării conceptului PACE în anii 2017 şi 2018.
În cadrul reuniunii, reprezentantul României a evidenţiat sprijinul Președinției la Consiliul UE în ceea ce privește consolidarea cooperării UE-NATO și creșterea contribuției Uniunii Europene la asigurarea securității și apărării continentului european, în deplina coordonare cu NATO.