150801 – 19062019 – Miercuri, 19 iunie a.c., la Palatul Parlamentului a avut loc reuniunea UE – SUA la nivel ministerial în domeniile justiție și afaceri interne în contextul deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.
Dialogul UE-SUA pe dimensiunea externă a domeniilor justiție și afaceri interne este unul tradițional și are loc semestrial, pe durata fiecărei președinții rotative la Consiliul UE.
Dialogul se desfășoară atât la nivel tehnic – în format „senior officials (SOM)” (o reuniune în statul de reședință al președinției în exercițiu), cât și la nivel politic – în format ministerial (o reuniune în statul de reședință al președinției în exercițiu sau la Washington, alternativ).
Participanții la dialog sunt: UE prin Comisia Europeană, Serviciul European de Acțiune Externă, Secretariatul General al Consiliului, EUROPOL, EUROJUST, FRONTEX, Președinția în exercițiu a Consiliului UE, în calitate de organizator, viitoarea Președinție, în calitate de observator, și SUA, prin Departamentul pentru Securitate Internă, Departamentul de Justiție, Parchetul General, Departamentul de Stat.
Pe agenda reuniunii s-au aflat teme de interes comun, respectiv: contraterorism, migrație, frontiere și vize, alegeri (reziliența sistemelor electorale), precum și securitatea și cooperarea judiciară în spațiul cibernetic. De asemenea, viitoarea Președinție a Consiliului UE și-a prezentat prioritățile în domeniile justiție și afaceri interne.
În urma reuniunii, a fost adoptată o Declarație comună al cărei conținut îl regăsiți mai jos:
București, 19 iunie 2019
În data de 19 iunie 2019, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a găzduit Reuniunea ministerială UE-SUA privind justiția și afacerile interne, la București, România. Reuniunea a oferit oportunitatea pentru ambele părți de a face o evaluare a cooperării lor de lungă durată în acest domeniu și de a reafirma parteneriatul în abordarea amenințărilor de securitate comune.
Statele Unite au fost reprezentate de procurorul general al SUA, William Barr, și secretarul adjunct în exercițiu pentru Departamentul Securitate Națională, David Pekoske.
Uniunea Europeană, care a găzduit ședința, a fost reprezentată de comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitatea de șanse, Věra Jourová, comisarul pentru Europa siguranței, Julian King, precum și de viceprim-ministrul interimar și ministrul justiției român, Ana Birchall și ministrul român de interne, Carmen Daniela Dan, împreună cu ministrul finlandez al afacerilor interne, dna. Maria Ohisalo, și ministrul justiției, dna. Anna-Maja Henriksson, în numele președințiilor actuale și viitoare ale Consiliului Uniunii Europene.
Uniunea Europeană și Statele Unite au reafirmat că lupta împotriva terorismului se află printre prioritățile lor principale și s-au angajat să-și întărească eforturile comune inclusiv prin extinderea schimbului de informații colectate din zonele de luptă în scopul folosirii acestora în cadrul investigațiilor și al urmăririi penale. Participanții au salutat rezultatele deja obținute în acest domeniu, inclusiv prin intermediul cooperării cu Europol și Eurojust și așteaptă cu nerăbdare rezultatele întâlnirii pe acest subiect, care va reuni experți UE și SUA la Bruxelles, pe 10 iulie. În ceea ce privește alte domenii importante de schimb de informații UE – SUA, participanții la reuniune au reiterat importanța acordului UE-SUA referitor la Registrul cu numele pasagerilor și s-au angajat să înceapă o evaluare comună a implementării acestuia. De asemenea, Uniunea Europeană și Statele Unite au discutat și despre amenințările actuale privind securitatea aviației, inclusiv prin sistemele de avioane fără pilot, combaterea utilizării internetului în scopuri teroriste și amenințările chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Uniunea Europeană și Statele Unite au discutat, de asemenea, despre domeniul prioritar al securității în spațiul virtual. Participanții s-au angajat să continue eforturile comune pentru menținerea unui spațiu virtual sigur, deschis și securizat și au făcut schimb de opinii cu privire la cea mai bună modalitate de abordare a amenințărilor cibernetice în creștere. Participanții au recunoscut că implementarea infrastructurii rețelei 5G trebuie abordată cu prioritate, deoarece ar putea prezenta riscuri semnificative de securitate și ar avea impact asupra capacității agențiilor de aplicare a legii de a lua măsuri eficiente împotriva criminalității. Uniunea Europeană și Statele Unite s-au angajat să continue schimburile de informații cu privire la evaluarea și gestionarea rețelelor 5G și a riscurilor de securitate ale lanțului de furnizori prin intermediul canalelor existente, inclusiv în cadrul reuniunilor privind justiția și afacerile interne.
Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au recunoscut, de asemenea, importanța accesului transfrontalier rapid la probele electronice și au discutat despre implicațiile legislației recent intrate în vigoare în Statele Unite ale Americii și ale legislației aflate în negociere în Uniunea Europeană. Participanții au luat la cunoștință despre aprobarea recentă de către Consiliul Uniunii Europene a mandatului de autorizare al Comisiei pentru a negocia în numele Uniunii Europene un acord între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii care să faciliteze accesul la probele electronice în scopul cooperării judiciare în materie penală, precum și etapele parcurse de Statele Unite în vederea deschiderii negocierilor pentru un astfel de acord, în concordanță cu propria lor legislație.
De asemenea, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au trecut în revistă provocările fără precedent întâmpinate de către sistemele electorale din statele democratice, care necesită schimb de bune practici pentru a putea depăși acele provocări. Participanții și-au confirmat angajamentul de a continua dialogul la nivel de experți.
Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană s-au informat reciproc cu privire la evoluțiile recente referitoare la politicile din domeniul migrației și al controlului frontierelor, în special Uniunea Europeană a informat cu privire la noul mandat al Agenției pentru Frontiera Europeană și Garda de Coastă (EBCGA) și cu privire la Sistemul European de Informare și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS), două instrumente care vor întări în continuare managementul frontierelor la nivel european. Ambele părți au fost de acord cu privire la importanța vitală a prevenirii și combaterii traficului de migranți și de ființe umane și au discutat despre viitoare acțiuni comune în aceste domenii.
În final, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au fost de acord cu privire la importanța înregistrării de progrese în domeniul călătoriilor reciproce fără vize în baza normelor legislative proprii, iar ca urmare a întâlnirii din mai 2019 cu privire la reciprocitatea vizelor, dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și Statele Membre vizate, au salutat progresele înregistrate de către cele cinci State Membre în cauză, în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor din Programul de Eliminare a Vizelor, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul acestuia.
Reafirmând angajamentul de a face împreună progrese către soluții comune în aceste domenii, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii s-au angajat să se reîntâlnească în a doua jumătate a anului 2019 în Washington, DC.
La întâlnire au participat de asemenea coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, Giles de Kerchove, directorul executiv Europol, Catherine De Bolle, directorul executiv Frontex, Fabrice Leggeri, și vicepreședintele Eurojust, Klaus Meyer-Cabri.
150801 – 19062019 – La Bucureşti se desfăşoară, astăzi, reuniunea Uniunea Europeană – Statele Unite, la nivel ministerial, în domeniul Justiţie şi Afaceri interne, eveniment organizat în cadrul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Participă la eveniment comisarii pentru justiţie, Vera Jourová, pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, şi pentru securitatea Uniunii, Julian King şi procurorul general al Statelor Unite, William Barr.
În cadrul evenimentului este urmărită aprofundarea dialogului cu partenerul transatlantic pe teme de actualitate și cu impact asupra cooperării Uniunea Europeană – Statele Unite, cum ar fi accesul transfrontalier la probele electronice și diverse aspecte ale cooperării judiciare în materia penală; de exemplu, extrădare sau asistența judiciară reciprocă.
De asemenea, în contextul mai larg al combaterii terorismului, președinția română a Consiliului Uniunii Europene are în vedere explorarea posibilităților legislative sau non-legislative din sfera justiției, în vederea combaterii radicalizării şi a discursului bazat pe ură.
Sursa:romania-actualitati.ro