150643 – 04062019 – CCR a decis marți, cu unanimitate de voturi, că prevederea legală care îi permite președintelui României să prelungească cu până la un an mandatul șefului Statului Major al Apărării, este neconstituțională. Comunicatul CCR:
”Plenul Curții Constituționale (…) s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.
Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: ”Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma ”cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” din cuprinsul art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale este neconstituțională.
Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate și încalcă astfel dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât nu prevede condițiile și procedura de urmat pentru prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării. Revine legiuitorului obligația de a stabili în mod clar aceste aspecte.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională.
La 1 martie, după cum se știe, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate articolului din legea MApN care reglementează numirea șefului Statului Major General. Sesizarea CCR a fost dispusă în cadrul procesului în care Ministerul Apărării a solicitat anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă. Sesizarea a fost invocată din oficiu de către judecătorul care s-a ocupat de caz, Silviu Barbu.
Pe 29 martie, Curtea de Apel a respins acțiunea prin care Ministerul Apărării cere anularea decretului de numire a generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei.
Instanța de contencios administrativ a obligat Ministerul Apărării la plata sumei de 900 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 29 decembrie că a respins în cadrul ședinței CSAT propunerile Ministerului Apărării și că a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă. De fapt, propunerea nici măcar n-a ajuns să fie discutată, întrucât șeful statului s-a opus artificiului juridic propus de Guvern pentru ca generalul Dumitru Scarlat (53 de ani) să îndeplinească condițiile legale pentru a putea fi numit la șefia Statului Major al Armatei.
Decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei a fost publicat în Monitorul Oficial după o zi de blocaj la Camera Deputaților, condusă de liderul PSD, Liviu Dragnea.
În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă ”s-a făcut ilegal”, adăugând că ”instanţa este cea care va stabili” care este situaţia de drept.