150867 – 25062019 – Marți dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT din Pitești efectuează nouă percheziții domiciliare, în județele Argeș și Dâmbovița. Sunt vizate locuințele a șapte persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și pornografie infantilă.
Acestea sunt acuzate că ar fi obligat 9 minore (cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani) la producerea, în vederea difuzării, de materiale pornografice ori la alte forme de exploatare sexuală.
Materialele video realizate cu minorele ar fi fost transmise unui cetățean german, în schimbul unor sume cuprinse între 200 și 600 euro/minut audio sau video.
Totodată, trei dintre cei șapte membri ai grupării ar fi transportat o parte dintre minore în Germania, pentru a fi exploatate sexual de același cetățean german. Cei în cauză ar fi justificat deplasarea în străinătate cu promisiunea evaluării minorilor pentru oferirea unor eventuale burse educative.
Minorele, care provin din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară, ar fi fost recrutate prin oferirea de bani și prin inducerea în eroare a părinților ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau, pentru obținerea consimțământului pentru ca fetele să poată părăsi teritoriul țării.
În cauză, s-a colaborat cu autoritățile judiciare din Germania, probele fiind administrate în baza unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat cu sprijinul Eurojust, unde a avut loc o reuniune de coordonare. Față de cei șapte bărbați au fost emise mandate de aducere, în vederea audierii la sediul DIICOT Pitești.
La activitate iau parte polițiști din cadrul Poliției Orașului Găești, jandarmi din Argeș, dar și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru luarea măsurilor de protecție socială față de minori.