Acasă Politic ”Parlamentul copiilor”, la a șasea ediție

”Parlamentul copiilor”, la a șasea ediție

DISTRIBUIȚI

  150664 – 06062019 –    Camera Deputaţilor va organiza vineri, 7 iunie, începând cu ora 10.00, a șasea ediţie a ”Parlamentului copiilor”, eveniment la care vor participa peste 220 de elevi (sala de plen, nivel P1). Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va deschide ședința de plen. Elevii vor prezenta şi susţine mai multe iniţiative proprii și vor argumenta importanţa acestora, parcurgând astfel toate etapele procedurale legislative.

            Dezbaterile care vor avea loc între reprezentanții a trei licee din Bucureşti, respectiv Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Tudor Vianu” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”, au ca scop oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă, în mod real, activitatea parlamentară. Temele proiectelor de lege pe care aceștia le vor aduce în discuție vizează gestionarea deșeurilor din plastic în unitățile de învățământ, normele de reîmpădurire și introducerea disciplinei „Educație pentru cultura democrației” în programa școlară.

            Datorită acestui program, peste 1.400 de elevi au avut posibilitatea de a se familiariza cu procesul legislativ. Prima ediție a „Parlamentului copiilor” a avut loc în anul 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.