150802 – 19062019 – Șefa interimară a PSD, Viorica Dăncilă, a dat miercuri vina pe opoziție pentru respingerea legii pensiilor în Senat, deși actul normativ nu a fost adoptat din cauza absenteismului senatorilor social-democrați. Mai mult, ea a acuzat PNL și USR că au votat împotriva legii, în condițiile în care senatorii celor două formațiuni s-au abținut.
”Acest lucru arată (respingerea legii pensiilor – n. red.), în primul rând, modul în care abordează legea pensiilor opoziția. Una declară, acuză guvernul de anumite lucruri, de nivelul de trai, arată grija pe care o au ei pentru pensionari, dar astăzi au votat împotriva legii pensiilor. Acest dublu standard nu este acceptat de pensionari. Vom avea cvorumul necesar și în Camera Deputaților vom trece legea pensiilor”, a susținut Dăncilă.
Când i s-a atras atenția că legea a fost respinsă din cauza absenteismului senatorilor PSD, Viorica Dăncilă a replicat: ”Am să discut cu ei și am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi (…) Poate au lipsit, poate au justificat sau nejustificat, voi avea o analiză. Dar să-i vedem în primul rând pe cei care au votat împotriva legii pensiilor. Eu cred că de la acest punct trebuie să plecăm”.
Legea pensiilor, anunțată drept una dintre prioritățile PSD, a fost respinsă miercuri în Senat din cauza absenteismului masiv al senatorilor social-democrați. Legea a fost respinsă chiar în ziua în care premierul Viorica Dăncilă se întâlnea la partid cu organizațiile de pensionari din cadrul PSD.
Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar de voturi (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.
Preşedintele de şedinţă, social-democratul Şerban Valeca, a explicat că, deşi numărul minim necesar de voturi pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic a fost de 68, şi nu 69, ca în mod obişnuit, ca urmare a demisiei din Parlament a lui Traian Băsescu, ales europarlamentar, proiectul privind sistemul public de pensii a fost respins.
Iniţial, plenul a fost de acord cu raportul de admitere întocmit de Comisiile de muncă şi constituţionalitate pe acest act normativ, fiind 81 de voturi „pentru” şi 2 abţineri. – sursa: G4Media.ro