Acasă Social Sanatate După inundații, pericol de epidemii

După inundații, pericol de epidemii

DISTRIBUIȚI

150667 – 06062019 –   Ministerul Sănătăţii a cerut reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să colaboreze cu autoritățile locale și să pună în aplicare acţiunile din planul de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale în zonele afectate de inundaţii.

            Astfel, pentru a preîntâmpina apariţia de epidemii, direcţiile de sănătate publică vor asigura, în principal, supravegherea populaţiei din punct de vedere epidemiologic şi monitorizarea calităţii apei potabile în zonele afectate, asanarea şi dezinfecţia fântânilor.

            Acolo unde va fi cazul se va asigura asistenţa medicală de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate şi vor fi verificate stocurile de medicamente, materiale necesare, dezinfectanţi, vaccinuri pentru acordarea asistenţei medicale pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Mai mult se va suplimenta personalul medical, în funcție de necesități.

            De asemenea, va fi asigurat transportul gravidelor, a persoanelor în vârstă cu boli cronice, dializaţilor şi copiilor care au nevoie de servicii medicale.

            Acolo unde este necesar reprezentanţii DSP-urilor vor înregistra populaţia afectată pentru a declanşa campanii de vaccinare împotriva hepatitei A si tetanosului. 

            Se va realiza supravegherea conditiilor de igiena in adaposturile temporare organizate pentru persoanele sinistrate, ramase fara adapost.

            Direcțiile de sănătate publică vor avertiza medicii de familie să asigure asistenţa medicală în permanenţă şi să monitorizeze starea de sănătate a populaţiei din zonele afectate.

            Direcțiile de sănătate publică trebuie să informeze populația cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor:

a) să consume apa îmbuteliată, să nu bea apa direct din fântâni sau de la robinet;

b) să utilizeze pentru prepararea alimentelor apa fiarta si racita;

c) să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic;

d) să nu atingă animalele moarte și să avertizeze autoritățile, în vederea evacuării acestora;

e) sa evite expunerea prelungita la frig/umezeala,

f) sa  pastreze alimentele in conditii igienice;

g) sa respecte igiena individuala;

h) la primele semne de boala sa se prezinte la cel mai apropiat medic/spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.