150830 – 21062019 – Guvernul a aprobat, modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.
Actul normativ adoptat detaliază și clarifică unele aspecte privind durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin ucenicie la locul de muncă.
Astfel, durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, exprimată în ore pentru pregătirea teoretică şi practică, pe niveluri de calificare, este de 180 de ore pentru nivelul 1 de calificare, 360 de ore pentru nivelul 2, 720 de ore pentru nivelul 3 și 1.080 de ore pentru nivelul 4 de calificare.
De asemenea, sunt stabilite în mod clar motivele imputabile ucenicului, respectiv demisia și concedierea pentru o abatere disciplinară gravă pentru care, dacă îi încetează contractul de ucenicie, după perioada de probă, mai poate beneficia, numai după o perioadă de 2 ani, de un alt program de ucenicie.
Totodată au fost introduse măsuri propuse de angajatori și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care se urmărește îmbunătățirea relațiilor contractuale privind ucenicia la locul de muncă.
În acest sens, documentul adoptat prevede ca salariatul sau, după caz, întreprinzătorul persoană fizică care are calitatea de coordonator de ucenicie să aibă o experienţă de cel puţin 2 ani în ultimii 5 ani în activitatea sau ocupaţia pentru care se organizează ucenicia.
Planificarea orară a pregătirii teoretice și practice a ucenicilor, dar și formarea profesională, se stabilesc de comun acord între angajator și furnizorul de formare, în funcţie de programul de lucru al angajatorului și cu respectarea particularităţilor ucenicilor şi a reglementărilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea muncii, iar perioada de probă a ucenicului nu poate depăși 30 de zile lucrătoare.
Din documentația necesară încheierii contractului de ucenicie este eliminat contractul de formare profesională prevăzut de OG nr. 129/2000, iar în locul acestui document se introduce o declarație pe propria răspundere a ucenicului, din care să reiasă că în ultimii doi ani nu i-a încetat un alt contract de ucenicie din motive imputabile lui și nu deține calificarea pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.
Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorul poate încheia cu agenţia județeană pentru ocuparea forţei de muncă o convenţie, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă cuprinse în contractul de ucenicie, față de 30 zile în prezent.