150734 – 12062019 – Ieri a avut loc cea de-a 7-a și ultima ședință a Grupului de lucru pentru Agenda 2030 din cadrul președinției României la Consiliul UE, prezidat în ultimele luni de Csilla Lőrincz, șef de birou al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. În perioada în care România a deținut președinția Consiliului UE, au fost obținute progrese importante în ceea ce privește implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă la nivel european.
Adoptarea Concluziilor Consiliului UE ”Către o Europă tot mai sustenabilă până în 2030” a fost una dintre cele mai importante realizări din această perioadă. Cele 27 de articole reafirmă angajamentul Uniunii Europene pentru Agenda 2030 și schițează un cadru prin care poate fi implementată. Concluziile Consiliului UE vor fi incluse și în discuțiile ce vor sta la baza Agendei strategice a Comisiei Europene, care va ghida politicile publice pentru următorii ani.
”România și-a îndeplinit cu brio obiectivele privind Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă în perioada președinției la Consiliul UE. Am obținut, într-un timp record, consensul statelor membre pentru adoptarea setului de Concluzii care are potențialul să modeleze policiticile Uniunii Europene până în 2030. În același timp, am promovat cu succes parteneriatele pentru dezvoltare durabilă prin conferința internațională din 16 aprilie la care au participat aproxiamtiv 300 de persoane din peste 40 de state.”, a declarat László Borbély.
În cadrul întâlnirilor din ultimele luni s-a lucrat și la pregătirea poziției Uniunii Europene pentru Forumul Politic de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă al ONU. Totodată, o componentă importantă a fost reprezentată de consolidarea relațiilor instituționale cu celelalte grupuri de lucru din cadrul Consiliului UE. De asemenea, au fost invitați pentru a-și expune viziunea în cadrul ședințelor reprezentanți ai unor structuri UE, cum ar fi Comitetul Regiunilor, dar și ai unor asociații de tineret.
”Am încercat în perioada președinției să popularizăm Agenda 2030 și la nivelul celorlalte grupuri de lucru. Dezvoltarea sustenabilă este o temă transdisciplinară, iar pentru implementarea cu succes a Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă avem nevoie de implicarea tuturor factorilor interesați”, a afirmat Csilla Lőrincz.
Grupul de lucru pentru Agenda 2030 a fost înființat în 2017 cu scopul de a coordona implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul Uniunii Europene.