150780 – 18062019 – În perioada 14 – 23 iunie 2019 are loc la Leipzig şi împrejurimi ediția din acest an a Festivalului Bachfest, unul din cele mai importante festivaluri de muzică clasică din Germania. Organizatorii festivalului, cu concursul Ambasadei României în Germania și a Institutului Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin, au inclus în program o seară specială, în cea de-a doua zi a Festivalului, respectiv un recital solo susținut de Alexandru Tomescu, pe vioara Stradivarius Elder Voicu. Concertul de gală din seara de 15 iunie a avut loc în Sommersaal, sala de vară a Bach-Museum.
Colaborarea cu Ambasada României în Germania, în vederea organizării unor evenimente muzicale de anvergură, a devenit o tradiție pentru ICR Berlin. În ultimii ani această colaborare a condus la manifestări de mare succes, precum concertul din sala mare a Filarmonicii din Berlin, care i-a avut ca invitați pe Ruxandra Donose, Mihaela Martin, Cristian Niculescu, Frans Helmerson, concertele de la Konzerthaus, în interpretarea cvartetului Arcadia şi a sopranei Mihaela Maxim, respectiv în interpretarea lui Alexandru Tomescu, Concertul Omagial Dinu Lipatti, la Gedächtnisskirche, cu ocazia Zilei Naţionale a României etc.
Alexandru Tomescu întrunește, în conștiința publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic aparte, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu, obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formația lui s-a desăvârșit, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers. Dintre numeroasele competiții naționale şi internaționale câștigate trebuie menționate Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanți, între care Kurt Masur, Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre precum Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.
Bachfest Leipzig: Încă din 1904 aveau loc la Leipzig diverse festivaluri care îl onorau pe Johann Sebastian Bach. Acestea erau inițiate de membrii Neue Bachgesellschaft (Societatea New Bach), orașul Leipzig preluând organizarea acestora treptat, după 1908, când a avut loc primul Festival Bach, cu ocazia dezvelirii noului monument închinat marelui compozitor din Piața Sf. Thomas. “Noua eră” a Festivalului Bachfest Leipzig a început în anul 1999, când aproximativ 15 000 de vizitatori au participat la cele 30 de evenimente din cadrul acestuia. Acest rezultat fiind depășit în ediția din anul 2000 (an memorial Bach), când peste 70.000 de vizitatori au vizitat orașul pentru a se bucura de numeroase concerte de mare calibru. În anii de după ediţia excepțională din 2000, Bachfest Leipzig a reușit să se evidențieze, prin calitatea programului și autenticitatea locațiilor, între numeroasele festivaluri de muzică din Germania (inclusiv între cele aproape 30 de festivaluri Bach), în ciuda unui buget comparativ scăzut. Festivalul Bachfest Leipzig 2019 are loc în 42 de locuri diferite din și în jurul orașului Leipzig.
Bach-Museum: Casa Bose din Piața Sf. Thomas, Leipzig, a fost reședința familiei Bose, comercianți bogați și prieteni apropiați ai lui Bach. Astăzi clădirea găzduiește Muzeul Bach din Leipzig. În cele douăsprezece săli de expoziții structurate tematic, muzeul oferă o prezentare detaliată (atât în germană cât și în engleză) a vieții și a lucrărilor lui Johann Sebastian Bach. Expoziția permanentă transmite o impresie vie a muzicii sale, oferă perspective asupra metodelor și a diferitelor domenii ale cercetării lui Bach și afișează manuscrise originale și alte elemente prețioase. Sala de vară a acestuia, care găzduiește concertele, creează prin atmosfera sa intimă și prin acustică o experiență de neuitat.